Doi turiști și-au pierdut viața într-o avalanșă care s-a produs în Alpi, în Italia, în apropiere de granița cu Elveția.
În 2024, publicația Financial Times a lansat un set impresionant de predicții privind evenimentele majore ce vor marca anul în diverse domenii ale lumii.
Owen Monroe, un copil de aproape 21 de luni, devine simbolul unui miracol medical după ce a devenit primul pacient din lume care a suferit cu succes un transplant parțial de inimă la doar 17 zile de la naștere.
Un avion al companiei Japan Airlines a luat foc marţi pe o pistă a Aeroportului Internaţional Haneda din Tokyo, conform unor imagini difuzate de postul public japonez de televiziune NHK, care, la fel ca alte mass-media locale, a raportat o coliziune cu o altă aeronavă, informează AFP.
Preşedintele ucrainean Zelenski a declarat într-un interviu de Anul Nou acordat publicaţiei The Economist că armata lui Putin nu a reuşit să cucerească un singur oraş mare în 2023.
Numărul morţilor în urma cutremurului puternic care s-a produs luni în centrul Japoniei a crescut la 30, au anunţat marţi autorităţile din prefectura Ishikawa, epicentrul seismului, relatează AFP.
O nouă filă din patrimoniul universal a ieşit la iveală săptămâna trecută: O sală de banchet extrem de luxoasă datând din secolul I sau II înainte de Cristos.
Serviciile de securitate din Austria, Germania şi Spania au primit indicii că un grup islamist plănuieşte mai multe atacuri în Europa, posibil în noaptea de Crăciun şi de Anul Nou, a transmis cotidianul german Bild pe site-ul său.
Un bărbat din SUA a fost exonerat după ce a stat 48 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Inițial primise condamnarea la moarte.
Recomandări: