Video 70.000 de oameni au protestat la Praga împotriva guvernului ceh, UE și NATO, ca reacție la criza energetică și la inflație

70.000 de oameni au protestat la Praga împotriva guvernului ceh, UE și NATO, ca reacție la criza energetică și la inflație

Au avut loc manifestații de amploare la Praga, împotriva guvernului ceh, UE și NATO. Aproape 70.000 de oameni au ieșit în stradă ca reacție la criza energetică și lipsa de acţiune a guvernului împotriva inflaţiei. 

Aproximativ 70.000 de persoane au protestat sâmbătă la Praga împotriva guvernului ceh, cerând coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie şi exprimându-şi opoziţia faţă de UE şi NATO, potrivit AFP.

Organizatorii demonstraţiei, care provin din mai multe grupuri politice de extremă dreapta şi marginale, inclusiv Partidul Comunist, au declarat că naţiunea central-europeană ar trebui să fie neutră din punct de vedere militar şi să asigure contracte directe cu furnizorii de gaze, inclusiv cu Rusia, a transmis Mediafax

Protestatarii au condamnat guvernul pentru sprijinirea sancțiunilor împotriva Rusiei din cauza războiului său din Ucraina și l-au acuzat că nu poate face față creșterii prețurilor la energie. Aceștia au spus că guvernul acordă mai multă atenție Ucrainei distruse de război decât propriilor cetățeni, a transmis dw.com.  

Pe de altă parte, premierul Petr Fiala, care conduce coaliţia de centru-dreapta formată din cinci partide, a declarat sâmbătă pentru serviciul de ştiri CTK că protestatarii nu susţin interesele ţării. „Protestul din Piaţa Wenceslas a fost convocat de forţe care sunt pro-ruse, sunt apropiate de poziţii extreme şi sunt împotriva intereselor Republicii Cehe", a declarat el.

Comenteaza