Zilele Culturale Maghiare restricţionează circulaţia în oraş. Vezi care sunt străzile închise

Zilele Culturale Maghiare restricţionează circulaţia în oraş. Vezi care sunt străzile închise
Zilele Culturale Maghiare aduc o serie de restricţii rutiere în centrul oraşului. Până în data de 24 august mai multe străzi din centru vor fi închise traficului rutier.

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie până în data de 25 august 2014, ca urmare a desfăşurării evenimentului „Zilele Culturale Maghiare" din Cluj - ediţia a V-a.

Circulaţia auto va fi restricţionată astfel:

- în Piața Unirii, latura vestică, începând din data de 17 august până la 25 august 2014 , ora 15.00, pe toată durata evenimentului, scena fiind amplasată pe suprafața carosabilă;
- în Piața Unirii, latura estică, între 18-24 august 2014, între orele 18.30-23.30 (în funcție de afluxul spectatorilor);
- în Piața Unirii, latura estică, banda cu locurile de parcare și o bandă de circulație, până în dreptul magazinului Vodafone, pe toată perioada evenimentului;
- în Piața Unirii, latura sudică, între 18-24 august 2014, între orele 18.30-23.30 (în funcție de afluxul spectatorilor);
- în Piața Unirii, latura nordică, în data de 24 august 2014, între orele 18.30-20.00, cu excepţia curselor Companiei de Transport Public SA;
- în Piața Unirii, latura estică, pe toată lungimea ei, în data de 23 august 2014, de la orele 11.00 până la orele 23.00, în vederea amenajării unui covor de flori de 9x12m pe suprafața carosabilă din fața magazinului Vodafone;
- str. Mihail Kogălniceanu, de la intersecţia cu str. Universităţii până la intersecţia cu str. Baba Novac, din data de 18 august 2014, luni, orele 22,00, până în data de 25 august 2014, orele 12.00.

De asemenea, din data de 18 august până în data de 25 august 2014, orele 14.00, va fi închisă parcarea de pe strada Universităţii.

 

Comenteaza