Taximetriștii l-au interzis, dar UBER a găsit o soluție prin care să funcționeze la Cluj

Taximetriștii l-au interzis, dar UBER a găsit o soluție prin care să funcționeze la Cluj

UBER nu mai poate funcţiona în Cluj-Napoca începând din 25 aprilie 2019, conform deciziei Curţii de Apel Cluj, în dosarul deschis de Asociația Taximetristilor Cluj. 

Poziţia oficială Uber

„Decizia este dezamăgitoare, însă dorim să-i asigurăm pe pasagerii și pe șoferii parteneri care se bazează pe Uber în Cluj că aplicația poate continua să funcționeze. Între timp, am schimbat modul în care operăm, iar în prezent lucrăm doar cu operatori de transport autorizați. Multe țări din UE au reglementat serviciile de ridesharing precum Uber, oferind astfel mai multe opțiuni de mobilitate cetățenilor lor. Avem încredere că România se va alătura în curând acestui trend” - au declarat oficialii Uber.  

Date de context:
  • O primă analiză a deciziei Curții de Apel arată că parte a acțiunilor cerute de reclamanți au fost respinse și că serviciul Uber NU este interzis în Cluj. Cu toate acestea, se pare că decizia a dispus încetarea activităților de suport direct pentru șoferii parteneri oferite de către Uber Systems România în Cluj
  • Guvernul României s-a angajat recent să reglementeze serviciile de ridesharing, în următoarele săptămâni, printr-o ordonanță de urgență
  • Țări precum Finlanda, Portugalia, Estonia, Lituania, Croația, Slovacia, Cehia sau Polonia au adoptat sau sunt în curs de adoptare a unor reforme care deschid piața pentru noi alternative de mobilitate, cum ar fi aplicațiile de ridesharing.
Decizia de interzicere a serviciilor UBER în Cluj
Comenteaza