Petrecere ilegală noaptea trecută la Cluj! Polițiștii și jandarmii le-au „spart” cheful

Petrecere ilegală noaptea trecută la Cluj! Polițiștii și jandarmii le-au „spart” cheful

Un eveniment privat cu aproximativ 50 de persoane a avut loc sâmbătă noaptea în Cluj-Napoca. Polițiștii au deschis dosar penal pe numele organizatorului.

„La data de 30 ianuarie, în jurul orei 03.00, polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile au demarat verificări la un local din municipiu, unde se afla în desfășurare un eveniment privat la care participau mai multe persoane.

Astfel, polițiștii au stabilit identitatea organizatorului și a celor 49 de persoane participante, față de care urmează a fi luate măsurile legale de sancționare, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

Totodată, în urma intervenție forțelor de ordine evenimentul a fost sistat, iar în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Comenteaza