Mănăştur: Au omorât un bărbat în bătaie. Totul a pornit de la alcool

Mănăştur: Au omorât un bărbat în bătaie. Totul a pornit de la alcool
Doi tineri din Cluj-Napoca, de 22 și 23 de ani, au fost arestaţi după ce au omorât în bătaie un bărbat de 50 de ani.

Tinerii se aflau într-un apartament împreună cu victima şi alţi patru bărbaţi. Ameţiţi de alcool, bărbaţii s-au luat la bătaie. În urma loviturilor, bărbatul de 50 de ani a decedat, iar un altul de 60 de ani a ajuns la spital.

"În 02.03.2014, poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la decesul unui bărbat de 50 de ani, survenit într-un apartament din municipiul Cluj-Napoca. În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că în apartament, la momentul producerii decesului, se aflau trei bărbaţi cu vârste între 50 şi 60 de ani şi patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, între care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a izbucnit un conflict spontan", transmit reprezentanţii IPJ Cluj.

Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de arestare preventivă.

Etichete
Comenteaza