Liberă după 10 luni. Olezia Cadar a scăpat de arestul la domiciliu

Liberă după 10 luni. Olezia Cadar a scăpat de arestul la domiciliu
Olezia Cadar, asociat și administrator al companiei de transport Fany, a scăpat joi de arestul la domiciliu în urma unei decizii a Curţii de Apel.

Curtea de Apel Cluj a decis joi schimbarea măsurii arestului preventiv, pentru Olezia Cadar, asociat şi administrator al companiei Fany, cu cea a controlului judiciar. Olezia Cadar scapă astfel de arestul la domiciliu după 10 luni. În schimb, Ştefan Cadar, soţul Oleziei, rămâne deocamdată în arest la domiciliu.

"Respectăm decizia instanţei, este o măsură normală. Decizia respectă cele trei principii: proporţionalitatea, suficienţa şi necesitatea măsurii", s-a mărginit să spună Călin Budişan, avocatul Oleziei Cadar.

Înainte de Crăciun, Tribunalul Cluj a dispus schimbarea arestului la domiciliu cu controlul judiciar pentru Olezia Cadar. "În baza art.348 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.242 alin.2 C.pr.pen. admite cererea formulată de inculpata Cadar Olezia şi, în consecinţă, dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de inculpată prin încheierea penală nr.57/C/14.03.2014 a Tribunalului Cluj, cu măsura preventivă a controlului judiciar", se arăta în încheierea instanței. Schimbarea însă a fost atacată de DNA Cluj cu contestaţie, respinsă însă joi de Curtea de Apel.

În baza articolului 215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Între timp, procesul pe fond al soţilor Cadar continuă. Următorul termen la tribunal va fi în 19 ianuarie, când vor fi audiaţi noi martori.

Olezia şi Ştefan Cadar sunt judecați alături de fosta șefă a direcției licențe din cadrul Autorităţii Rutiere Române, Daniela Dobrilă. Procurorii susţin că patronii Fany i-ar fi oferit Danielei Dobrilă o mită de 3.000 de lei.

Comenteaza