14:48 Președintele Nicușor Dan îl va desemna, vineri, pe Ilie Bolojan pentru a forma viitorul Executiv, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.
14:44 O analiză realizată de Inteligence Center FRF, sezonul 2024/2025 aduce o imagine sumbră asupra timpului de joc oferit fotbaliștilor români.
14:42 Liderul PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, a participat la o reuniune în cadrul intergrupului dedicat politicilor demografice constituit la nivelul Parlamentului European.
14:05 Planul Urbanistic Zonal (PUZ) propus pentru un teren de peste 8.000 mp situat pe strada Romulus Vuia nr. 186 va fi analizat luni, în cadrul ședinței Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism.
14:04 Primăria municipiului Dej anunță reluarea lucrărilor la podul peste Someș și la pasajul peste DN1C (str. Libertății).
14:03 Cluj este județil care ocupă locul întâi pe țară din punctul de vedere al promovabilităţii la bacalaureat a candidaților din promoția curentă, la această sesiune a examenului.
13:40 În acest sfârșit de săptămână, Clujul găzduiește unul dintre cele mai relevante evenimente dedicate tradiției și producătorilor locali: târgul „Produs de România", ajuns la cea de-a IV-a ediție.
13:13 Pivotul în vârstă de 35 de ani s-ar putea întoarce în campionatul italian, acolo unde a mai evoluat în trecut.
13:11 Specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) au făcut mai multe recomandări populației pentru perioadele caniculare.
12:15 Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 151C, mai exact pe sectorul cuprins între limita cu județul Mureș și Tritenii de Jos, până la intersecția cu DJ 15
12:14 S-au afișat primele rezultate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
12:13 Prezent la ceremonia de final de an școlar de la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, primarul Clujului a transmis un mesaj pentru elevi.
11:54 Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat la ceremonia de final de an școlar de la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”.
11:52 Daniel Dumbravanu, component al naționalei Republicii Moldova s-a alăturat clubului din Gruia.
11:08 Drumul expres Turda–Tureni este aproape finalizat și va fi dat în folosință la începutul lunii iulie 2025.
11:08 Apartamentele din cel mai căutat cartier din Cluj-Napoca au, în medie, un preț de peste 2.600 de euro pe metru pătrat.
11:00 Președintele Consiliului Județean Cluj și-a lansat, joi, cea de-a treia carte, intitulată „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea – Regatul Puterii * RegatulCredinței * Regatul Iubirii”, sub forma unui jurnal de idei, așa cum îl defineș
10:37 Campioana României se numără din nou printre participantele în cea de-a doua competiție continentală.
10:22 Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor și fost președinte al Senatului, a revenit joi seară în România și, potrivit unor surse citate de Gândul, s-a întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.