Workshop inovator la UMF Cluj, organizat împreună cu Mount Sinai, prestigiosul centru universitar medical din SUA

Workshop inovator la UMF Cluj, organizat împreună cu Mount Sinai, prestigiosul centru universitar medical din SUA

Seminarul care va avea loc în 25 și 26 iunie 2025, aduce expertiza globală la Cluj și marchează o colaborare de excepție între UMF „Iuliu Hațieganu” și două instituții medicale de top din SUA: Mount Sinai și NYC Health + Hospitals / Queens.

Intitulat „Multidisciplinary seminar of pulmonary and critical care medicine”, evenimentul este dedicat medicilor rezidenți din specialitățile pneumologie și anestezie-terapie intensivă, punând accent pe colaborarea interdisciplinară, esențială în practica clinică modernă. 

Reprezentanții UMF Cluj, anunță că partea teoretică a workshopului va fi susținută de experți de la Mount Sinai, New York, printre care prof. dr. Theo Trandafirescu, un specialist de renume internațional în pneumologie și terapie intensivă, cu activități consistente în educație și cercetare, aducând la Cluj-Napoca know-how-ul de top din SUA în domeniul simulării medicale. 

Partea practică va include sesiuni avansate de simulare medicală (tehnici de management al căii aeriene, bronhoscopie, ecografie pleuro-pulmonară) în cadrul SimLab – Centrul de simulare al UMF Cluj, sub coordonarea echipelor ATI I și ATI II.

Seminarul găzduit de UMFIH reprezintă o premieră pentru universitatea clujeană.

„Este pentru prima dată când se organizează un astfel de curs multidisciplinar comun, marcând o colaborare de excepție între universitatea noastră și două instituții medicale de prestigiu din Statele Unite ale Americii: Mount Sinai și NYC Health + Hospitals / Queens. Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică de formare și schimb de experiență internațională pentru viitorii specialiști din România. Împreună aducem expertiza globală în formarea viitorilor specialiști din pneumologie și ATI.”. mai arată reprezentanții UMF.

Comenteaza