Breaking news E OFICIAL! România intră în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Dec 2024, 11:22
- Eveniment
- Ascultă știrea

România și Bulgaria intră în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, a anunțat președinta Parlamentului European Roberta Metsola, joi pe rețeaua X.
„S-a făcut. E hotărât. Este meritat. România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări cetățenilor din ambele țări care au muncit din greu și îndelung pentru acest lucru. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită”, a scris Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, pe X.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a avut, joi dimineața, o ședință la Bruxelles, iar pe ordinea de zi s-a regăsit punctul privind ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria şi între acestea de la 1 ianuarie 2025.
Amintim că Austria a anunţat că nu se va mai folosi de dreptul său de veto pentru a bloca aderarea cu drepturi depline a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, prin vocea ministrului său de interne Gerhard Karner.