Concert şi prezentare de modă diseară în piaţa Unirii, circulaţia se închide pe mai multe străzi în centru

Concert şi prezentare de modă diseară în piaţa Unirii, circulaţia se închide pe mai multe străzi în centru
Restricţii de circulaţie în centrul Clujului, în această seară, din cauza unui concert şi a unei prezentări de modă în piaţa Unirii.

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru diseară, ca urmare a desfaşurării unui concert de muzică clasică şi prezentare de modă în piaţa Unirii. Astfel, între orele 20.30 şi 23, circulaţia auto va fi închisă pe strada Napoca, în piaţa Unirii, pe strada Universităţii, pe semipietonala Eroilor şi respectiv pe strada Avram Iancu pe sensul de mers Baba Novac- intersectia cu strada Universităţii.

"Ne cerem scuze participanţilor la trafic şi locuitorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi rugăm să se conformeze noilor reglementări de circulaţie", transmite Primăria.

 

 

Comenteaza