Cercetătorii au ieșit în stradă la Cluj FOTO

Cercetătorii au ieșit în stradă la Cluj FOTO
Un marș al specialiștilor din domeniul cercetării s-a desfășurat sâmbătă dimineața în centrul Clujului, între Piața Unirii și Piața Avram Iancu, sub auspiciile Zilei Pământului.

Circa 100 de oameni de știință și simpatizanți ai acestora au manifestat pe străzile orașului, începând cu ora 11:00. "Nu ne mai permitem luxul să tăcem. Toate guvernele au promis 6% din produsul intern brut pentru educație și 1% pentru cercetare, dar nici unul dintre ele nu l-a respectat. Știința trebuie să iasă din revistele de specialitate și din laboratoare și să se adreseze direct publicului", susțin reprezentanții cercetătorilor.  

"Știința reprezintă unul dintre principalele motoare ale progresului societății. Pe baza dovezilor oamenilor de știință, prin intermediul formatorilor de opinie, autoritățile trebuia să vină cu soluții la problemele cu care se confruntă societatea. Subfinanțarea universităților conduce și la o educație mai scăzută.

Cercetarea fundamentală joacă un rol foarte important alături de cea aplicativă, pe care se pune mai mult accent în prezent. Sunt cercetători din România care nu știu dacă își primesc salariul luna viitoare. Suntem la coada Uniunii Europene în privința banilor alocați educației.

Trebuie să realizăm un sistem solid de cercetare. La noi se acorda majorității cercetătorilor finanțare timp de 3-4 luni pe an, așa cum se întâmplă la institutul unde lucrez, iar restul banilor trebuie să îi faci rost din competițiile naționale de profil care se organizează din ce în ce mai rar", atenționează cercetătorul Mihai Miclăuș, unul dintre organizatori.

De altfel lozinca „Fonduri pentru cercetare!” a fost cea mai scandată pe timpul marșului. La eveniment a luat parte și deputatul USR Adrian Dohotaru, care purta o pancartă. Participanții la "Marșul pentru știință" au mers pe traseul Piața Unirii - Bulevardul Eroilor - Piața Avram Iancu, timp în care au împărțit fluturași cu principalele lor revendicări.

Marșul de la Cluj-Napoca a fost organizat de Asociația Ad Astra, partener al evenimentului global „March for Science". Acesta are loc simultan în mai mult de 500 de orașe din întreaga lume și dorește conștientizarea rolului pe care-l joacă știința în societate.

Principiile și scopul marșului:

* Ştiinţa este un pilon al libertăţii şi prosperităţii umane. Acest marş sărbătoreşte ştiinţa şi rolul palpabil pe care îl joacă în viaţa fiecăruia.
* Tendințe recente ne confruntă cu ignorarea adevărurilor demonstrate ştiinţific, cu riscuri majore pentru viaţa oamenilor şi viitorul acestei lumi.
* Cea mai eficientă cale de a proteja ştiinţa este să încurajăm publicul să o preţuiască şi să o promoveze.
* Aceste obiective se pot atinge prin educaţie, finanțarea optimă a cercetării, comunicare şi respect reciproc între public şi cercetători.
* Ştiinţa trebuie să iasă din revistele de specialitate şi din laboratoare şi să fie împărtăşită cât mai larg.

Comenteaza