Guvernul se opune vânzării E.On România către ungurii de la MVM. Decizia finală, la CSAT

Guvernul se opune vânzării E.On România către ungurii de la MVM. Decizia finală, la CSAT
| Foto: e.on - Facebook

Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), aflată în subordinea Guvernului, nu a avizat tranzacția prin care grupul energetic de stat MVM din Ungaria ar urma să preia operațiunile E.On România.

Potrivit unor surse, dosarul va fi analizat în final de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea ultimul cuvânt, scrie economica.net. 

CEISD a avut trei opțiuni, prevăzute de OUG 46/2022: aprobarea tranzacției, autorizarea condiționată prin impunerea unor clauze stabilite ulterior de Guvern sau respingerea, în cazul în care există riscul ca aceasta să afecteze securitatea și ordinea publică a României ori proiecte de interes european. În situația respingerii sau a autorizării condiționate, procedura prevede că CSAT trebuie să emită un aviz în termen de 90 de zile.

Astfel, transferul activelor E.On România către MVM ajunge acum pe masa CSAT.

Contextul tranzacției

În decembrie 2024, grupul german E.On a anunțat că a ajuns la un acord cu MVM pentru vânzarea diviziei de furnizare a gazelor și energiei electrice din România, precum și a companiei de servicii E.On Asist Complet. Valoarea estimată a tranzacției, potrivit unor surse din piață, era de aproximativ 200–210 milioane de euro, cu finalizare planificată în prima jumătate a anului 2025.

Autoritățile de la București au anunțat atunci că tranzacția va trece printr-un proces complex de avizare, atât la nivel național, cât și european. Analiza include verificarea respectării regulilor de concurență, dar și evaluarea CEISD, instituția care monitorizează investițiile strategice cu impact asupra intereselor României.

Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Sebastian Burduja, a sesizat CEISD invocând mai multe motive: posibile legături ale cumpărătorului cu Federația Rusă, riscul ca acțiunile să fie cedate ulterior unor entități din afara UE și lipsa de claritate privind proveniența fondurilor MVM pentru achiziție.

Pozițiile oficiale

„România are obligația de a-și proteja suveranitatea și interesele strategice. Nu vom permite ca sectoarele critice, precum cel energetic, să devină vulnerabile în fața unor jocuri geopolitice sau economice care nu respectă principiile noastre europene de concurență, transparență și piață unică. Vom acționa ferm și neechivoc pentru a apăra securitatea națională a României și securitatea energetică a Uniunii Europene, care trebuie să scape definitiv de dependența față de gazul rusesc. Șantajul energetic trebuie să rămână o amintire tristă a trecutului, iar viitorul trebuie să fie cel al unei independențe energetice reale, nu cea pe care o invocă cei care, de fapt, ne aruncă înapoi în brațele Moscovei. Aceasta este adevărata suveranitate: să nu depindem de nimeni. Eventual, să depindă alții de noi. Energia României trebuie să rămână doar în slujba românilor!”, declara în ianuarie Sebastian Burduja.

De partea cealaltă, CEO-ul MVM, Károly Mátrai, a afirmat că achiziția nu ar crea probleme de concurență pe piața din România și a respins ideea unei revânzări către alte entități. El a subliniat, totodată, că grupul nu intenționează să importe gaze rusești pentru clienții preluați de la E.On, întrucât acestea sunt mai scumpe, și a precizat că furnizarea se va face din producția internă a României.

Importanța jucătorilor

MVM este a doua cea mai mare companie din Ungaria și a șasea din Europa Centrală. Grupul are activitate în 23 de țări, peste 19.000 de angajați și un portofoliu de 11 milioane de clienți, inclusiv aproape două milioane în Cehia, Slovacia și România.

E.On Energie România, parte a grupului german E.On, este unul dintre principalii furnizori locali de gaze și electricitate, cu circa 3,4 milioane de clienți.

Comenteaza