A condus băut pe drumurile din Cluj, două zile la rând. Acum riscă să ajungă în spatele gratiilor

A condus băut pe drumurile din Cluj, două zile la rând. Acum riscă să ajungă în spatele gratiilor
Un clujean de 37 de ani a condus băut pe drumurile din Cluj, două zile la rând. Acum riscă să ajungă în spatele gratiilor.

"La data de 02 iulie, ora 19.30, poliţiştii clujeni l-au depistat în trafic pe Florin C. de 37 ani, din Rogojel, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Săcuieu care a refuzat de a se supune atât testării cu aparatul etilotest cât şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.

Ieri, poliţiştii din Poieni l-au depistat în trafic pe acelaşi şofer în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Bologa, având o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală şi cu permisul de conducere reţinut.

Poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.

Etichete
Comenteaza