Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca se închide săptămâna viitoare VIDEO

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca se închide săptămâna viitoare VIDEO
Peste 200 de zboruri interne şi internaţionale vor fi anulate sau relocate săptămâna viitoare. Şi asta din cauză că aeroportul din Cluj va fi închis pentru o serie de lucrări la pista de aterizare-decolare. Cei mai nemulţumiţi sunt parlamentarii şi politicienii din zonă, care spun că această situaţie le afectează naveta spre Bucureşti.

Aeroportul va fi închis de luni, ora 8, până sâmbătă, la ora 18. Mai multe curse Wizz Air, Lufthansa şi Tarom au fost anulate, iar altele vor decola de la Târgu Mureş.
Directorul spune că săptămâna viitoare va fi ultima dată când aeroportul va fi închis pentru lucrări de reabilitare.

"Se vor inlocui aproximativ 40 de dale avand in vedere ca pista este foarte veche, este din 1968. de asemenea, vor fi lucrări de conectare a celor două bretele la pista nouă care este în lucru, după finalizarea pistei noi, aeroportul nu va mai fi închis", a spus David Ciceo, director Aeroportul Cluj-Napoca.

Dacă majoritatea turiştilor au fost avertizaţi din timp şi au putut să îşi ajusteze programul, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu parlamentarii care fac naveta săptămânal către Bucureşti. Senatorul de Maramureş Sorin Bota a protestat public faţă de intenţia Tarom de a-şi anula cursele pe relaţia Cluj-Bucureşti pe perioada cât aeroportul va fi închis.

 

"TAROM nu a relocat cursele aferente aeroportului Cluj-Napoca pe aeroporturile din apropiere (Târgu Mureş), cetăţenii fiind astfel văduviţi de serviciile companiei naţionale, iar TAROM de veniturile pe care le poate realiza în această perioadă", scria senatorul Sorin Bota într-un comunicat de presă.

 

 

Reprezentanţii companiei TAROM spun că, în urma solicitărilor primite din partea pasagerilor, o parte dintre zborurile anulate vor fi preluate de către aeroportul din Târgu Mureş.

 

 

Comenteaza