15:05 Partidul Social Democrat condiționează participarea la ședințele coaliției de adoptarea pachetului pentru eliminarea privilegiilor, de discuții pe rectificarea bugetară, în vederea continuării investițiilor, a transmis președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
15:04 Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunţă că, ca urmare a solicitărilor primite din partea clujenilor, prelungește valabilitatea biletelor achiziționate înainte de data de 1 august 2025.
15:01 Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru transilvăneni are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.
14:36 Un nou proiect de lege, care vizează modul de administrare a pensiilor private din România, a stârnit dezbateri intense.
14:30 Clujenii sunt așteptați, cu mic, cu mare, la cea de-a cincea ediție “Hai să facem Ziua Bună”. Evenimentul comunitar dedicat întregii familii are loc în perioada 5-7 septembrie 2025, în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, iar accesul este gratuit.
14:12 Un martor a surprins recent pe o stradă din Cluj-Napoca două capre care se plimbau nestingherite pe asfalt și chiar s-au urcat pe o mașină parcată.
14:06 Președintele Consiliului Județean Cluj spune că este foarte mândru că face parte din categoria celor care aduc plus valoare țării - a oamenilor de afaceri, precizând că aceștia au nevoie să fie reprezentați de un partid pe măsură.
14:00 Încep lucrările subterane la metroul din Cluj. În primă fază, se va construi puțul de lansare a mașinilor care vor fora subteran cele două tuneluri pentru metrou.
13:58 Simion Hăncescu, președintele FSLI, a declarat, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, că "nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala".
13:51 Adversara celor de la CFR Cluj în preliminariile UEFA Europa League a câștigat la scor pe teren propriu în prima rundă a întrecerii interne.
13:50 Schimbările majore propuse de Guvern în legătură cu Pilonul II de Pensii au stârnit multe discuții în mediul politic și economic.
13:23 Inspectoratele școlare și primăriile vor raporta Ministerului Educației care sunt școlile propuse să fuzioneze cu altele sau să fie absorbite de școli mai mari.
13:04 Compania turcă Gülermak, desemnată constructor general al metroului clujean, a demarat operațiunile de excavație pentru realizarea puțului de lansare al tunelului, situat în Florești.
13:00 În Ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, joi, 14 august 2025, de la ora 11:00, Mitropolitul Andrei va conduce pelerinajul pe jos „La Nicula colo-n deal”, pe traseul tradițional de la Gherla la Mănăstirea Nicula.
12:44 Românii cu credite au parte de vești triste: ratele vor crește considerabil începând cu luna octombrie, din cauza creșterii indicelui IRCC – cel mai ridicat din istoria sa.
12:24 Începând cu 11 august 2025 se lucrează la construcția puțului de lansare pentru cele două mașini de forat tuneluri (TBM –Tunnel Boring Machine), structura subterană esențială de unde vor porni galeriile metroului din Cluj.
12:12 Campioana României va participă în premieră în cadrul competiției care reunește nume importante din Europa.
12:05 Eurodeputatul PNL/PPE spune că au o responsabilitate toți cei care au fost la putere după 10 august 2018, președinți, premieri, șefi de parlament, miniștri, oameni care decid.
11:38 Piața imobiliară din Cluj continuă să aducă oferte diverse, unele dintre ele punând la încercare așteptările și nevoile chiriașilor.