Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor beneficia de o masă caldă la școală, de burse și de suport educațional și psihologic

Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor beneficia de o masă caldă la școală, de burse și de suport educațional și psihologic

Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor beneficia de suport educațional și psihologic, rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip afterschool sau Școală după școală.

Potrivit actului normativ pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial pe 20 iulie, autoritățile administrației publice centrale și locale, furnizorii de servicii sociale acreditați, cultele recunoscute de lege, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul educației, sănătății și al protecției copilului pot iniția proiecte destinate copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, arată edupedu.ro.

Serviciile de care vor beneficia copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate și persoanele în grija cărora au rămas copiii:

  • servicii de suport educațional și psihologic, activități recreative și de socializare, tabere pentru copii, în vederea sprijinirii copiilor pentru traversarea perioadei dificile a separării de părinți;
  • activități de evaluare și consiliere vocațională;
  • suport material pentru a beneficia de servicii educaționale de calitate — rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip afterschool sau «Școală după școală», burse, cazare, decontare transport etc.;
  • programe de educație parentală și consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii;
  • organizarea de rețele locale de intervenție pentru oferirea de servicii interinstituționale copiilor, prin crearea de structuri comunitare consultative;
  • sprijin pentru copiii vulnerabili și familiile acestora, pe bază de management de caz;
  • studii și cercetări ce țin de fenomenul de migrație și de dezvoltare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
  • furnizare de pachete integrate de măsuri educaționale și recreative axate pe cunoaștere, complementare, cu sprijinul acordat familiilor/aparținătorilor.”

Sursele de finanțare vor fi - bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli prevăzute cu această destinație și fonduri europene.

Comenteaza