Zborul Cluj - Constanţa va costa 90 de lei. De când se introduce

Zborul Cluj - Constanţa va costa 90 de lei. De când se introduce
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) anunță că Blue Air va demara operarea de zboruri directe pe ruta Cluj-Napoca – Constanța.

Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, începând cu 27 aprilie 2017, după un program ce va fi anunțat în perioada următoare.

Rezervările se vor putea face începând de la 89,90 lei, preț pe segment de zbor, cu taxa pe valoarea adăugată și taxe incluse. Tarifele includ gratuit un bagaj de mână de 10 kg, o gustare gratuită și un bagaj de cală în limita a 32 kg.

Începând cu sezonul de iarnă 2016, Blue Air își va stabili baza operațională pe AIAIC, operând şase rute în anul 2016, respectiv destinația Constanța din aprilie 2017.

Serviciile de transport aerian oferite de Blue Air contribuie la extinderea rețelei de rute a aeroportului care va oferi zboruri spre 38 de destinații regulate, interne și internaționale, conform oficialilor clujeni.

„Zborul intern Cluj-Napoca - Constanţa va reprezenta cea de-a patra rută internă a Blue Air de pe AIAIC, după Bucureşti - Otopeni, Iaşi şi Timişoara. Această rută va facilita călătoriile spre litoralul românesc, atât pentru clujeni, cât și pentru pasagerii din întreaga Transilvanie”, susţine directorul general al AIAIC, David Ciceo.

„Noul zbor de pe AIAIC, ce va conecta în 2017 Cluj-Napoca de Constanţa, va servi dezvoltării relaţiilor turistice şi economice dintre cele două judeţe, drept pentru care doresc să felicit operatorul aerian pentru această decizie", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Pe aeroportul din Someşeni operează în prezent 13 companii aeriene: ABC Air Hungary, Airest, ASL Airlines, Atlasglobal, Austrian Airlines, Blue Air, Lot Polish Airlines, Lufthansa, Silver Air, Tarom, Turkish Airlines, Vueling Airlines şi Wizz Air.

Wizz se extinde la Satu Mare
 
O altă companie low-cost va opera din 31 octombrie pe aeroportul din Satu Mare, spre Londra Luton, la preţuri începând cu 109 lei pe sens. “Noua noastră rută spre Londra va fi mai mult decât binevenită pentru clienţii noştri din această parte a ţării, pentru că aduce cele mai mici tarife în regiune.  
 
Suntem încrezători că pasagerii care vin dinspre Marea Britanie se vor bucura să viziteze unul dintre cele mai vechi oraşe din nord-vestul ţării, ce are de oferit multe atracţii turistice”,
a declarat George Michalopoulos, Chief Commercial Officer la Wizz Air.
 
"Suntem foarte bucuroși că la finalizarea lucrărilor de modernizare deja am reușit să umplem cu conținut valoros această investiție. Acest lucru conferă un potențial important regiunii noastre pe plan cultural, turistic și economic. În următoarea perioadă vom lucra pentru a facilita noi curse internaționale după această primă cursă", spune Csaba Pataki, președintele CJ Satu Mare.
 
Oraşul din nord devine a zecea destinație românească a Wizz. Transportatorul aerian are 120 de rute spre 18 țări de pe 10 aeroporturi din România, cu 600 de angajați. Wizz va creşte flota alocată la 20 de aeronave, inclusiv patru Airbus A321, cu 230 de locuri, până la sfârşitul anului.

În 2016, Wizz a anunţat 28 de rute noi din România, inclusiv prima cursa internă Bucureşti – Cluj-Napoca. În ultimele 12 luni, compania a transportat 5 milioane de pasageri în România. 

Comenteaza