Primarul cere verificarea contractului de privatizare pentru Napolact VIDEO

Primarul cere verificarea contractului de privatizare pentru Napolact VIDEO
S-a trezit după ani de zile să ceară puricarea contractului de privatizare.

Vorbim despre primarul Emil Boc, care cere acum verificarea tuturor documentelor de privatizare, după ce Napolact a anunţat că închide fabrica din Baciu. "Statul trebuie să fie atent în gestionarea unei asemenea surprize", a spus primarul, care a cerut verificarea contractului de privatizare a fabricii, dar şi verificarea unităţii de producţie din punctul de vedere al respectării legislaţiei sanitare.

"Fac un apel foarte direct Guvernului, să verifice contractul de privatizare şi condiţiile de mediu, pentru că Napolact nu-şi poate bate joc de acest judeţ doar pentru că cineva are un moft", a spus Boc. "O privatizare nu trebuie transformată în moftul unui investitor. Cer imperativ Guvernului să utilizeze instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a împiedica acest abuz".
În plus, spune Boc, şi alte instituţii ar trebui să purice activitatea Napolact: "ANAF se poate uita mai atent peste hârtii", sugerează el.
"Economie de piaţă nu înseamnă junglă; eu sunt uimit de această decizie. Dacă Napolact nu a mers la Cluj, ce a mers?", a mai spus primarul.

Vezi aici detalii despre închidere, informaţie publicată aseară în exclusivitate de ziuadecj.ro.

Vezi aici declaraţia lui Boc:

Etichete
Comenteaza