Napolact trece în mâinile unui oligarh maghiar, apropiat al lui Viktor Orbán. Cât plătește pentru brandul românesc

Napolact trece în mâinile unui oligarh maghiar, apropiat al lui Viktor Orbán. Cât plătește pentru brandul românesc
| Foto: Arhivă / Fotografie ilustrativă

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Friesland Campina, unul dintre cei mai importanți jucători din piața lactatelor din România, vinde afacerea maghiarilor de la Bonafarm Group, deţinut de un apropiat al lui Viktor Orban.

Grupul ungar Bonafarm, cunoscut în România pentru brandul de lactate Sole-Mizo, intenționează să preia Napolact într-o tranzacție evaluată la 76 de milioane de dolari, potrivit companiei de consultanță EY. Aceasta din urmă a făcut un clasament al tranzacţiilor din prima parte a anului. Ca valoare, tranzacţia din sectorul lactatelor se află pe locul trei în perioada amintită, scrie zf.ro

Tranzacția este însă condiționată de aprobarea Consiliului Concurenței. Deputatul Sebastian Burduja, fost ministru al energiei, a subliniat recent că Napolact nu este doar „un simplu activ comercial, ci un element de importanță strategică în sectorul agroalimentar național”, atrăgând atenția că tranzacția trebuie analizată cu atenție de autorități.

Bonafarm, controlat de Sándor Csányi, cel mai bogat om din Ungaria, a semnat la jumătatea acestui an un acord cu grupul olandez FrieslandCampina pentru preluarea brandului românesc Napolact și a celor două unități de producție din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș.

În România, grupul Bonafarm este prezent prin Sole Mizo din 2008, fiind activ în comerțul cu lactate. Intrarea pe piața românească a fost facilitată de Gerbrant de Boer, care a condus anterior Friesland România, inclusiv în perioada în care grupul olandez a preluat Napolact și alte fabrici locale. Bonafarm dispune de un sistem integrat de producție, care include cultură mare, zootehnie, procesare de lapte și carne, dar și vinuri.

Conform celor mai recente date disponibile, în 2024, FrieslandCampina a înregistrat o cifră de afaceri de 588 milioane de lei, în creștere cu 4% față de anul precedent, însă a raportat o pierdere de 29 milioane de lei, comparativ cu o pierdere de 200.000 de lei în 2023. Numărul mediu de angajați a fost de 422, mai puțin decât în anul anterior. În piața de procesare a laptelui din România, FrieslandCampina se situează pe locul cinci ca afaceri, după Albalact, Danone, Olympus și Hochland, toate parte a grupurilor străine. Totuși, Napolact rămâne unul dintre cele mai puternice branduri românești din sectorul lactatelor.

Cine e oligarhul maghiar care vrea să preia Napolact

Oligarul maghiar Sándor Csányi, apropiat al premierului Viktor Orban și președinte al OTP Bank Group, intenționează să preia brandul românesc Napolact prin grupul său agroalimentar Bonafarm. Tranzacția vizează filialele românești ale FrieslandCampina, inclusiv două fabrici la Cluj-Napoca și Târgu Mureș și aproximativ 400 de angajați.

Decizia face parte din strategia Bonafarm de a-și consolida prezența în Europa Centrală și de Est și de a valorifica mai eficient produsele fermierilor membri FrieslandCampina.

Finalizarea achiziției este estimată până la sfârșitul anului 2025, după obținerea tuturor aprobărilor legale, inclusiv avizul Consiliului Concurenței.

Comenteaza