Vânzarea Napolact către grupul ungar Bonafarm, aproape de o decizie. Ce se întâmplă acum cu tranzacția
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 16:48
- Economie
- Ascultă știrea
Tranzacția prin care grupul ungar Bonafarm vrea să preia activele din România ale producătorului de lactate FrieslandCampina, inclusiv brandul Napolact, se apropie de o decizie din partea autorităților române.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a încheiat analiza solicitată în cadrul procedurii de verificare a investiției, iar rezultatul a fost transmis Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD).
Preluarea trebuie să primească undă verde nu doar din partea Consiliului Concurenței, ci și din partea CEISD, având în vedere valoarea tranzacției, care depășește pragul de 2 milioane de euro. În cadrul procedurii de examinare, CEISD a solicitat și un aviz din partea CSAT.
„În conformitate cu prevederile legale vă comunicăm că CEISD a declanşat procedura de cercetare detaliată şi a solicitat avizul CSAT în cazul achiziţiei de către Bonafarm Zrt. a 100% din capitalul social al FrieslandCampina România Holding B.V. şi indirect a 97,5787% din capitalul social al FrieslandCampina România S.A., tranzacţie care a fost analizată de către membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în termenul legal de 90 de zile de la solicitare. Rezultatul acestei analize a fost comunicat de Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în mod operativ, Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe“, a transmis CSAT, potrivit Ziarul Financiar.
Reamintim că Royal FrieslandCampina N.V. a decis să vândă brandul Napolact, precum și fabricile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, către Bonafarm Group, companie controlată de Sándor Csányi.
Acordul vizează participația FrieslandCampina în compania românească ce deține brandul Napolact, operează două unități moderne de producție și are aproximativ 400 de angajați.
Conducerea FrieslandCampina a explicat că decizia de vânzare face parte din strategia de optimizare a portofoliului european și de utilizare mai eficientă a resurselor, dar și din dorința de a oferi oportunități de dezvoltare pentru Napolact sub un nou acționar cu o prezență regională mai puternică.
Bonafarm este activă în România din 2008, prin brandul Sole Mizo, și a extins ulterior portofoliul cu produse precum mezelurile PICK, vinurile Teleki și semipreparatele Valdor. Compania este deținută de Sándor Csányi, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria, cu o avere estimată la aproximativ 1,9 miliarde de dolari.











