Foto Ministrul transporturilor: “Am scos Autostrada Transilvania de la sertar”. Cum arată în prezent A3

Ministrul transporturilor: “Am scos Autostrada Transilvania de la sertar”. Cum arată în prezent A3
Ministrul transporturilor: “Am scos Autostrada Transilvania de la sertar”. Cum arată acum A3
Ministrul transporturilor: “Am scos Autostrada Transilvania de la sertar”. Cum arată acum A3

Proiectele de infrastructură Autostrada Transilvania (parte a A3), Autostrada Sibiu – Pitești (A1) și Centura București (A0) au fost deblocate pentru deschiderea coridoarelor europene, susține ministrul transporturilor, Lucian Bode.

“Am deblocat proiecte de infrastructură care de mulți ani erau ținute în sertarele companiei, unele dintre ele vitale pentru închiderea coridoarelor transeuropene de transport (Sibiu - Pitești, Autostrada Transilvania, Autostrada de Centură București”, a declarat Bode, la inaugurarea sectorului Râșnov - Cristian al Autostrăzii Ploiești - Brașov (A3).

Acesta este format din 6,3 km de drum în regim de autostradă și 3,6 km drum de legătură, la patru benzi de circulație, proiectul fiind de 118 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Inițial, sectorul Ploiești- Brașov a fost propus pentru un parteneriat public – privat.

“S-au pierdut 18 ani, timp în care am fi putut avea finalizat acest obiectiv. În tot acest timp irosit, am asistat la creșterea alarmantă a indicilor de trafic, de la an la an, pe cea mai aglomerată arteră rutieră din România, Drumul Național nr. 1. Valorile traficului mediu zilnic anual pe DN 1 au crescut cu 5% în ultimii trei ani, de la 28.838, în 2017, la 33.384, în 2020. Peste cinci ani, estimările arată că pe acest drum vor circula anual, în medie, 42.607 mașini.

Nu ne mai permitem bâlbe administrative în implementarea acestui proiect. La preluarea mandatului, am solicitat managementului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să trateze cu maximă seriozitate și profesionalism acest proiect care vine din urmă cu mari probleme pe care trebuie să le eliminăm, astfel încât să avem un proiect matur și cu documentații bine întocmite.

2020 a fost cel mai bun an din ultimii 10 în ceea ce privește ritmul de contractare la nivelul CNAIR. Vorbim despre contracte încheiate de execuție autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale, variante ocolitoare de 2 miliarde de  euro, la care se adaugă proceduri de licitație lansate și validate de 6 miliarde de euro”, spune Bode.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract – estimat încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. Acesta a fost reziliat în 2013. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte independente, București – Brașov și Brașov – Cluj – Borș, lungimea sa totală fiind de 584 km.

Etichete
Comenteaza