Video Marile eșecuri ale Clujului: Nokia, Bechtel, Mechel. “Aveau smarthpone-ul cu touchscreen, dar nu l-au băgat în producție”

Marile eșecuri ale Clujului: Nokia, Bechtel, Mechel. “Aveau smarthpone-ul cu touchscreen, dar nu l-au băgat în producție”
Nokia la Cluj: veșnicia nu s-a născut la sat | Foto: PRI / Daniel Mihăilescu
Marile eșecuri ale Clujului: Nokia, Bechtel, Mechel. “Aveau smarthpone-ul cu touchscreen, dar nu l-au băgat în producție”
Marile eșecuri ale Clujului: Nokia, Bechtel, Mechel. “Aveau smarthpone-ul cu touchscreen, dar nu l-au băgat în producție”

Plecarea Nokia de la Cluj a fost din cauza managementului prost, cea a Bechtel, ca urmare a unui contract păgubos încheiat de statul român, iar Mechel a făcut greșeala să nu vândă halele, a dezvăluit liderul Cartel Alfa Cluj, sindicalistul Valentin Ilcaș, la Realitatea FM.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Ce s-a întâmplat de fapt la Nokia? Ați fost acolo, în mijlocul evenimentelor.

Există motive clare și motive mai puțin clare pentru care a plecat Nokia. Cele clare sunt că Nokia a făcut o politică de marketing și de producție greșită. Nokia avea în 2007 smartphone-ul cu touchscreen ca prototip, ca produs, dar conducerea de atunci a considerat că nu este de actualitate și că nu trebuie lansat pe piață.

La câteva luni distanță le-au luat alții fața – Samsung, Apple - iar la ei a început declinul producției. Plecarea lor către Vietnam a fost prevăzută încă din acea primăvară, înainte de a se anunța închiderea diviziei de IT pe care o aveau pe Calea Dorobanților, în februarie s-a deschis fabrica din Asia, lumea deja a început să își pună întrebări. În martie se vorbea despre închiderea IT-ului și angajații întrebau când se închide și fabrica. A venit toamna și s-a anunțat oficial.

Ca program social, angajații din Cluj au beneficiat de aceleași forme de sprijin ca și cei concediați la Bochum, însă diferențele au fost între numărul de ani vechime și valoarea salariului pe care le aveau germanii, fiind o fabrică mai veche. Și românul, și germanul a primit un salariu pe an vechime, plus alte facilități. Cel puțin patru luni de zile foștii angajați de la Jucu nu au făcut nimic, au făcut reconversie profesională și au primit salariu, transport gratuit, masă, plăți compensatorii. Deci nu au fost văduviți de drepturi față de cei din Germania.

V-ați implicat și în conflictul de la Bechtel, când s-au oprit lucrările.

Șantierul Bechtel s-a închis fără să fie vreun seism social, de fapt acolo a fost o chestie care a șchiopătat tot timpul, o greșeală politică. Românii au făcut un contract prost; nicăieri în lumea asta nu am văzut un contract pentru 450 km de autostradă cu construire în 10 ani. Peste tot s-au construit în 3-4 ani autostrăzi de 3-400 km. Dacă prevezi că în 13 martie 2013 se taie panglica la Brașov sau la Borș, unde e capătul, atunci trebuie să poți să circuli acolo dintr-o parte în alta. Or, noi în 10 ani am plătit o grămadă de bani și am făcut 60 km de autostradă.

Ei au plecat în mai 2006, cam ca pe vremea asta; a fost un blocaj financiar, se pregăteau să sisteze lucrările. Au urmat discuții la nivel de guvern, cu ambasada SUA, s-au făcut niște presiuni, apoi și-au primit banii la zi, 168 de milioane de euro s-au dat. Discutam atunci cu managerul de proiect, care îmi zicea: mi s-au dat banii, trebuie să lucrez, dar ce să lucrez? Am o porțiune de câțiva kilometri pe care trebuie să aștern asfalt, aia înseamnă două zile de lucru.

Mai departe nu mă pot duce, că nu-s făcute exproprierile, de nodul de la Gilău nu mă pot apuca pentru că au luat românii proiectarea și nici măcar nu s-a făcut studiul de fezabilitate, unde să lucrez? Puteam să avem liniștiți Autostrada Transilvania; în paralel Bechtel a construit în Albania 400 km de autostradă în patru ani, în Muntenegru tot cam atât, încă în condiții mai grele decât în România.

Mai există mari combinate? Industrie mai avem la Cluj?

Marile combinate au dispărut, aproape că am și uitat de ele. Ultimul a fost cel de la Câmpia Turzii care, în stil românesc, a fost devalizat și devalorizat. Iar valorile au intrat în alte buzunare decât în cele ale statului român. Ne-am speriat la momentul în care trebuiau să plece ultimii 2.000 de oameni, dar s-a implementat acel program de conversie spre întreprinderi sociale ce urmau a fi create cu fonduri europene.

Au fost și mulți dintre foștii salariați care au refuzat reconversia profesională: dom'le, sunt oțelar, nu mă fac pantofar, mie dă-mi să fac oțel, eu papuci nu fac! Cei care au dorit s-au recalificat au intrat în producție, au apărut și firme mai mici, unii s-au reorientat către locurile de muncă din orașele învecinate, alții au ieșit la pensie ori s-au retras în satele de obârșie. Până la urmă nu a ajuns un oraș pustiu, orașul are viață.

Acum care este situația la Mechel?

A fost o politică greșită a celor care dețineau combinatul; nu au vrut să vândă niciun activ. Acum unitatea a revenit la vechea denumire, Industria Sârmei Câmpia Turzii, este o hală care produce pe profilul vechii fabrici. Am înțeles că au început să vândă din activele care sunt pustii, deci trebuie repopulate. Vin investitori, se creează locuri de muncă, deci începe să se miște orașul.

Problema generală la nivelul județului Cluj, chiar una națională, este forța de muncă bine calificată, inclusiv hipermarketurile o au, iar cele mici lipesc anunțuri pe geamuri. La criza aceasta am ajuns ca urmare a politicii salariale aplicate: nu reușești să aduci omul dacă nu îi poți da un salariu atrăgător. Dacă îi zici: îți dau acum salariul minim, iar peste luni mai vedem este greu de crezut că va sta.

Noi avem o piață limitată pentru că din 1990 încoace am cedat încontinuu și piețele, și întreprinderile, iar atunci cu ce să mai susții o piață externă dacă nu produci? La Clujana Fondul Proprietății de Stat a preferat să închidă atunci unitatea decât să o facă funcțională, competitivă. Îmi aduc aminte cu tristețe cum statul român a preferat să plătească 150 de miliarde de lei vechi plăți compensatorii, în condițiile în care unitatea avea nevoie de un credit de 15 miliarde pentru materia primă, la vamă, ca să poată să facă producție.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza