Majoritatea românilor intenţionează să ia masa în oraş după ridicarea restricţiilor (studiu)

Majoritatea românilor intenţionează să ia masa în oraş după ridicarea restricţiilor (studiu)
| Foto: Diana Cîmpean

Românii intenţionează să iasă în oraş pentru a mânca, după ridicarea restricţiilor, în special la restaurant, dar vor cheltui cu 10% mai puţin, în comparaţie cu anul 2019, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat miercuri.

Conform analizei realizată de Hospitality Culture Institute şi firma de cercetare de piaţă Exact Business Solutions şi care cuprinde peste 50 de indicatori relevanţi pentru industrie, restaurantul standard rămâne pe primul loc în preferinţe, ci 47% dintre sufragii, urmat de fast-food (45%) şi supermaketurile care au la vânzare mâncare caldă (35%).

Specialiştii Hospitality Culture Institute afirmă că, pentru a-şi creşte afacerile în contextul eliminării restricţiilor şi a revenirii la normal, antreprenorii şi managerii din industria ospitalităţii trebuie să se reinventeze, să se implice în organizaţiile dedicate industriei şi în forme moderne de educaţie, un exemplu actual fiind HoReCa Business Accelerator, proiect din care vor face parte 30 antreprenori din domeniu. De asemenea, proprietarilor de afaceri şi managerilor din domeniul HoReCa le este foarte utilă informaţia că mulţi dintre români nu au încredere în implementarea măsurilor de igienizare şi distanţare fizică.

Astfel, pentru a se simţi în siguranţă, 78% dintre respondenţii care intenţionează să iasă în oraş au menţionat faptul că locurile unde vor merge ar trebui să aibă o igienizare şi dezinfectare programată a spaţiilor, iar 77% au menţionat că preferă o distanţă mai mare între mese faţă de până acum.

În acelaşi timp, 69% dintre cei chestionaţi spun că ar prefera un spaţiu deschis, cum ar fi o terasă.

Potrivit sursei citate, aproape două treimi (64%) dintre respondenţii care intenţionează să comande în perioada următoare de la delivery au menţionat că vor comanda mâncare gătită, cu livrare la domiciliu sau la birou cel puţin o dată pe săptămână.

Cu toate acestea, în afară de cei care nu obişnuiesc să comande mâncare gătită de la delivery, un motiv important pentru care aceştia nu intenţionează să apeleze la acest tip de serviciu este acela al neîncrederii cu privire angajaţii firmei care nu vor respecta măsurile sanitare obligatorii (masca, mănuşi).

Comenteaza