Lazea, BNR: România riscă să nu mai îndeplinească criteriile de aderare la zona Euro

Lazea, BNR: România riscă să nu mai îndeplinească criteriile de aderare la zona Euro
Economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, a declarat, luni, că anumite criterii de aderare a României la zona Euro, precum deficitul bugetar, inflaţia şi dobânzile, riscă să nu mai poată fi îndeplinite de anul viitor.

„Cel mai mare pericol de depăşire îl reprezintă deficitul bugetului consolidat situat la nivelul limită de 3% din PIB şi care, conform prognozei Comisiei Europene, riscă să depăşească acest nivel mergând spre 3,9% la anul, dacă nu se iau măsuri compensatorii", a susţinut Lazea, la Conferinţa „România şi aderarea la zona Euro", care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

Valentin Lazea a mai spus că alte două criterii riscă să nu mai poată fi îndeplinite începând cu anul viitor.

„Acestea sunt criteriile referitoare la inflaţie, acel indice armonizat al preţurilor de consum, şi cel referitor la dobânzile pe termen lung. Criteriul legat de inflaţie este o ţintă mişcătoare care la nivelul lunii septembrie era de 1,5 puncte procentuale peste 0,4% care este media celor mai importante, cu alte cuvinte 1,9%", a adăugat reprezentantul BNR.

Economistul şef al Băncii Naţionale a afirmat că România îndeplinea, în septembrie, criteriul de inflaţie, însă potrivit prognozelor BNR, acesta va depăşi 2,5% la mijlocul anului 2018.

„Politicile de relaxare fiscală şi salarială începute în vara anului 2015 şi accentuate în anii 2016 şi 2017 de guverne cu coloraturi diferite politice, astfel de politici de relaxare fac dificilă încadrarea în continuare în criteriile nominale", a susţinut Lazea.

 

Comenteaza