Italienii vor să ne gestioneze gunoiul din oraşele mai mari

Italienii vor să ne gestioneze gunoiul din oraşele mai mari
Asociaţia Oraşelor din România (AOR) şi Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRI) au invitat în ţara noastră cele mai importante firme din acest stat specializate în colectarea, transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor.

„Managementul reciclării deşeurilor este un sector important, sector pe care România trebuie să-l adapteze rapid la normativele europene. Când vorbim de deşeuri, trebuie să ne gândim la mediul înconjurător şi la sănătatea populaţiei. 
 
Managementul deşeurilor urbane, speciale şi a celor periculoase trebuie să reprezinte o prioritate naţională. Cu excepţia deşeurilor periculoase, toate celelalte au devenit pentru mai multe state europene o resursă importantă, obţinând energie, biogaz, fertilizanţi”, a declarat Eugen Terteleac, preşedintele CCIRI.
 
„Suntem interesaţi să exportăm şi să aducem în România experienţă noastră. Pentru prima dată o firmă cu capital de stat din sectorul managementului deşeurilor a investit şi a preluat gestiunea deşeurilor dintr-un oraş al altei ţări: AMIA e un exemplu de bună practică în Tirana, Albania”, a menţionat preşedintele companiei, Andrea Miglioranzi.
 
Studio Civis, reprezentată de Luca Demontis şi Simone Vacca, este interesată în preluarea gestiunii sau a unor investiţii mici şi mijlocii din sectorul deşeurilor din România care să deservească localităţi de la 50 la 500.000 de locuitori. 
 
De asemenea, managerul Sameco, Pier Attilio Baldacci, şi-a exprimat interesul societăţii în a transfera tehnologia şi experienţa acumulată, fiind interesată să investească în managementul deşeurilor din România. 
 
Paolo Cavalieri, manager al Medipack Italia, a prezentat o instalaţie de sterilizare a deşeurilor speciale, instalaţie care poate gestiona cantităţi importante de deşeuri provenite din activităţi medicale, spitale, porturi, aeroporturi.  
 
Preşedintele AOR, Ionel Chiriţă, s-a angajat să organizeze întâlniri punctuale cu administraţiile locale interesate în transformarea deşeurilor dintr-o problemă, o taxă pentru cetăţeni, într-o resursă. Forumul „ECO România 2016” a fost organizat de CCIRI şi AOR.

Clujul stă prost la deşeuri

Menţionăm că, în prezent, judeţul Cluj nu are un centru autorizat pentru depozitarea deşeurilor. Doar câteva primării din judeţ, printre care şi cea a municipiului Cluj-Napoca, au reuşit să îşi facă o rampă temporară, dar cele mai multe administraţii sunt nevoite să transporte gunoaiele spre depozite autorizate în alte judeţe din vecinătatea Clujului.

Comenteaza