Cum va arăta piața imobiliară din Cluj în 2026: „Prețuri mari, dar predictibilă și echilibrată” / „În doi ani vom ajunge la 6.000 de euro/mp în cele mai căutate zone”

Cum va arăta piața imobiliară din Cluj în 2026: „Prețuri mari, dar predictibilă și echilibrată” / „În doi ani vom ajunge la 6.000 de euro/mp în cele mai căutate zone”
| Foto: ZIUA de CLUJ

Piața imobiliară din 2026 la Cluj. Ce previziuni au specialiștii.

Piața imobiliară din Cluj va intra într-o perioadă de echilibrare în 2026, însă prețurile nu vor scădea, ci vor continua să crească în zonele cu adevărat atractive, a explicat pentru Ziua de Cluj, Cornelia Bindean, CEO IMPAKT IMOBILIARE Cluj-Napoca. 

„Va fi cumva o corecție de cerere și ofertă și un pic va fi mai predictibilă piața pe viitor și mai echilibrată. Piața imobiliară va crește. Noi ne așteptăm în maxim 2 ani de zile să ajungem la 6.000 euro/mp, bineînțeles pe zonele de interes real”, afirmă aceasta.

Dezvoltare mai lentă, dar cu jucători mai maturi

Chiar dacă ritmul dezvoltării nu va mai fi la fel de accelerat ca în anii trecuți, Clujul rămâne un pol puternic pentru investitori. 

„Zonele din Cluj de dezvoltare nu vor avea o creștere la fel de accelerată, însă ce mă bucură este că avem dezvoltatori foarte mari și foarte maturi în Cluj care vor continua să construiască”, explică ea, subliniind că aceștia dispun de resurse financiare solide și echipe de specialiști.

Potrivit acesteia, calitatea proiectelor va continua să crească, iar acest lucru va ridica standardele întregii piețe. „Ridică ștacheta și ceilalți chiar dacă vor sau nu vor, dar trebuie să se alinieze”.

Clujul atrage tot mai mulți străini

CEO-ul IMPAKT IMOBILIARE subliniază că cererea locală este influențată semnificativ de străinii atrași de calitatea vieții din Cluj. 

„Sunt foarte mulți străini care se relochează la Cluj (…) Avem condiții foarte bune în oraș, mediu social, de divertisment și cultural foarte dezvoltate. Oamenii apreciază faptul că poți să-ți crești în cele mai bune condiții copiii”.

Piața: stagnare până în primăvară, creștere din vară

Cornelia Bindean estimează o ușoară stagnare până în luna martie, urmată de o creștere a cererii începând din vară. „Eu văd o ușoară stagnare până prin martie și eu cred că va începe să crească cererea spre vară”, afirmă ea, explicând că incertitudinile fiscale și electorale au temperat apetitul cumpărătorilor.

Chiar și așa, prețurile nu au scăzut: „Prețurile n-au scăzut deloc (…) Nu are cum să fie o corecție de prețuri negativă”, spune CEO-ul. 

Proiecte mai sustenabile și investitori mai serioși

Un alt avantaj pentru viitorul pieței îl reprezintă maturizarea dezvoltatorilor și apariția unor proiecte mai bine gândite. 

„Vom avea proiecte dezvoltate din ce în ce mai bine, mai sustenabil, cu oameni mai asumați care gândesc pe termen lung. Ne ajută foarte mult și faptul că nu s-au mai eliberat autorizații de construire pe bandă rulantă. Cea din urmă a contribuit la o creștere etapizată și sănătoasă”, explică Bindean.

Ea consideră că aceste schimbări vor atrage și investitori din afară: „Vom fi mai atractivi pentru Occident, pentru dezvoltatori străini care vor vrea să investească în Cluj”.

Reglementări noi și piață sănătoasă

În concluzie, CEO-ul IMPAKT IMOBILIARE vede 2026 ca pe un an de consolidare și dezvoltare sănătoasă. 

„Ne aliniem din ce în ce mai mult la Occident. Urmăm niște trenduri foarte sănătoase. Eu văd piața imobiliară într-un mod foarte pozitiv și cu plus”.

Cele mai căutate zone și prețurile din Cluj

Potrivit datelor de pe compariimobiliare.ro, în top 3 cele mai căutate zone din Cluj pentru apartamentele de vânzare sunt Gheorgheni, Mănăștur și Centru. De asemenea, top 3 cele mai căutate apartamente de clujeni sunt cele cu 2 camere, 3 camere și 4 camere. (căutările clujenilor au fost efectuate în ultimele 7 zile). 

Apartament de vânzare 

Cele mai căutate zone:

  1. Gheorgheni 
  2. Mănăștur 
  3. Central 
  4. Florești 
  5. Zorilor 
  6. Mărăști 
  7. Plopilor 
  8. Bună Ziua 
  9. Iris 
  10. Grigorescu 

Căutări după numărul de camere:

  1. 2 camere 
  2. 3 camere 
  3. 4 camere 
  4. 1 cameră 

Prețuri apartamente 

Prețuri apartamente de vânzare în cele mai căutate zone 

  1. Gheorgheni - 3.314 €/mp
  2. Mănăștur - 2.884 €/mp
  3. Central - 3.536 €/mp
Comenteaza