Creativii se mută în Buftea de Cluj / Cât costă chiriile în CREIC și TEAM

Creativii se mută în Buftea de Cluj / Cât costă chiriile în CREIC și TEAM

"Hollywood-ul pitic", "Buftea de Cluj", "Silicon Valley de Cluj". Așa a fost botezat de presa locală Cluj Innovation Park, parcul industrial din Lomb ce și-a început activitatea anul acesta. 

Centrul Regional de Excelență pentru Industriile Creative (CREIC) și Centrul Tehnologie, Evoluție, Antreprenoriat și Microintreprindere (TEAM), administrate de societatea Cluj Innovation Park, și-au început activitatea în debutul anului 2019. În șase luni de zile, gradul de ocupare al parcului industrial a ajuns la jumătate din capacitate. 

"Am început activitatea de administrare la cele două proiecte CREIC și TEAM. Am semnat și semnăm în continuare contracte. În concret, până în acest moment, avem 29 de contracte semnate, dintre care 9 pe evenimente și 20 pentru spații. Gradul de ocupare la CREIC, în prezent, pe contractele deja semnate este de 41%, iar la parcele de teren la 67%. Mai avem în semnare încă 5 contracte, procedura este finalizată așteptăm doar să semnăm contractele în aceste zile. De asemenea, mai avem în pregătire încă 10 contracte pentru perioada următoare pentru a fi  lansate", a declarat Alexandru Coroian, directorul Cluj Innovation Park, în cadrul ședinței forului administrativ local în care a fost mandatat un consilier local pentru a reprezenta interesele municipiului Cluj-Napoca în cadrul Adunării Generale Ordinare din 27 iunie 2019. 

CREIC

Clădire dispusă în patru corpuri diferite, structurată pe verticală cu trei niveluri de subsol, parter și patru etaje. Cu o suprafață utilă de 13.300 mp, are 2.230 mp dedicați pentru spațiile de birouri, 966 mp pentru ateliere de creație, 1.056 mp pentru spațiile multifuncționale și o hală studio de 6.290 mp. În exterior, centrul dispune de un amfiteatru verde înierbat în aer liber, pentru organizarea de evenimente – facilitate unică pentru centrele de afaceri din RNV. Centrul dispune de 334 de locuri de parcare, din care 209 în exterior şi 125 la subsol. 

  • Spații de birouri - 6,7 euro/metru pătrat/lună
  • Ateliere de creație - 4,9 euro/mp/lună
  • Spații pentru producție audio-video - 3 euro/mp/lună

TEAM

Ansamblu format dintr-un corp de clădire pentru birouri și servicii suport, cinci microhale de producție și 22 de parcele de dimensiuni variabile, cu toate utilitățile disponibile. Suprafața utilă construită este de 4.840 mp. Are 3.302 mp dedicați spațiilor de birouri și servicii suport (subsol, parter și trei nivele) și 1.538 mp pentru cinci microhale de producție (308 mp/hală). 

  • Spații de birouri - 5,6 euro/mp/lună
  • Hale microproducție - 3,1 euro/mp/lună

"Uzina de filme", proiect TIFF, găzduită de CREIC

Cel mai mare platou de filmare dedicat amatorilor de cinema a fost inaugurat de regizorul francez Michel Gondry, în cadrul TIFF 2019, la CREIC. De marți până duminică, între orele 11:00 și 20:00, echipament de filmare complet, 15 decoruri, zeci de costume, stație de montaj și echipe de suport dedicate stau la dispoziția publicului. Uzina Filmelor de Amatori va fi deschisă tuturor curioșilor până pe 31 iulie. Accesul este liber, o rezervare online prealabilă pe  www.uzinadefilme.com asigurând o sesiune de trei ore de creație și distracție pentru toți. Mai multe detalii AICI! 

Clujul își face fond de investiții pentru filme

Regiunea Clujului și-a propus să devină un pol tehnologic în producția audio-vizuală - creat în jurul TIFF - care însă presupune înființarea unui fond de investiții pentru industria filmului.

Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare locală în Primăria Cluj-Napoca (PCN), și Anamaria Vrabie, director al diviziei de inovare urbană a Centrului Cultural Clujean (CCC) au dezvăluit strategia orașului în privința locurilor de muncă din economia locală. Prezentarea a abordat viitorul muncii întreprinse la nivelul industriile creative. Programul Cluj Future of Work (CFW), care a câștigat grantul European Urban Innovative Actions, testează la nivel local impactul industriilor creative și culturale asupra unei economii locale mai competitive și mai echitabile.

“Suntem în perioada de organizare a licitațiilor pentru cele trei laboratoare pe care le vom crea în Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC) pe care tocmai l-am inaugurat pe Dealul Lomb: film, design și Industrie 4.0. Ideea este de valorificare a potențialului industriilor culturale și creative de aici. De la începutul anului viitor vor funcționa aceste laboratoare, iar în 2021 vom replica aceste modele la companiile partenere”, detaliază Cîmpean. Mai multe detalii AICI!

Cluj Innovation Park este un proiect cu fonduri europene al Primăriei Cluj-Napoca, demarat în 2014. În jurul Cluj Innovation Park ar urma să ia naștere Cluj Innovation City, orășel în care vor lucra și locui  circa 20.000 de persoane. Primăria Cluj-Napoca mai trebuie să reabiliteze drumul de acces spre parcul industrial, care a fost afectat de alunecări de teren.

Comenteaza