CFR face evaluarea tehnică a studiului de fezabilitate pentru Gara Dej

CFR face evaluarea tehnică a studiului de fezabilitate pentru Gara Dej

Șapte companii românești de specialitate au depus oferte în cadrul licitațiilor publice pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, conform Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

Ofertele au fost depuse pentru 44 de stații de cale ferată, incluse în programul de modernizare a a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor este de 16,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

Procedurile de licitații organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galați și Constanța pentru cele 24 de stații de cale ferată  - aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice.

Aceste stații sunt Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci, Mărăşeşti, Mangalia, Neptun, Costineşti Tabără și Ciulniţa.

Ofertele depuse în cadrul procedurilor de licitații organizate de sucursalele regionale de cale ferată București și Iași pentru cele 12 de stații de cale ferată - Târgoviște, Ploiești Vest, Sinaia, Bușteni, Videle, Titu, Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului - aflate pe raza judeţelor Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Iași și Suceava, au fost evaluate din punct de vedere tehnic, în prezent fiind în evaluare ofertele financiare.

Regionala Brașov a finalizat procedura de licitație publică și a încheiat contractul de 2,67 milioane de lei cu societatea Consis Proiect București, care va elabora opt studii de fezabilitate pentru stațiile Miercurea Ciuc, Făgăraș, Sebeș Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuș, Războieni din județele Harghita, Brașov, Alba, Mureș.

Pentru stațiile Băile Herculane, Petroșani, Orșova, aflate pe raza județelor Caraș-Severin și Hunedoara, Regionala Timișoara a relansat, în 12 septembrie, procedura de licitație publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, la prima procedură nefiind depusă nicio ofertă din partea agenților economici de specialitate.

Studiile de fezabilitate pentru cele 47 de stații, incluse de CFR SA în noul program de modernizare a stațiilor de cale ferată, au ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor.

Ce se urmărește prin lucrări

- Modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă
- Înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare
- Asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante
- Modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător
- Înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj
- Asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii

Proiectul de modernizare a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a POIM, este inclus în bugetul CFR SA la capitolul fonduri externe nerambursabile și a fost lansat începând cu luna mai de către cele opt sucursale regionale de cale ferată – Cluj, Craiova, Timișoara, Iași, Brașov, Galați, Constanța și București.

Comenteaza