Video Cel mai întârziat lot de pe calea ferată Cluj–Oradea. Turcii de la Gulermak, la doar 40% în 3 ani
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 14:58
- Economie
- Ascultă știrea
Modernizarea căii ferate Cluj–Oradea avansează inegal, iar tronsonul Poieni–Aleşd rămâne în urma celorlalte sectoare ale proiectului.
La mai bine de trei ani de la începerea contractului, asocierea FCC Construcción – Gulermak – CCN a raportat un progres fizic de numai 40,4% pe cei aproape 53 de kilometri de cale ferată.
Întârzierile de pe acest lot, care traversează o zonă dificilă din defileul Crișului Repede, pot amâna reluarea circulației directe între Cluj-Napoca și Oradea până în 2028 sau chiar mai târziu, potrivit cineconstruieste.ro.
Lotul Poieni–Aleşd, în urma celorlalte sectoare
Datele CFR Infrastructură pentru septembrie 2026 arată diferențe importante între loturile aflate în modernizare. Lucrările au ajuns la 76% pe tronsonul Cluj-Napoca–Aghireș și la 77% între Aghireș și Poieni. Pe sectorul Aleșd–frontiera cu Ungaria, progresul fizic este de 61,3%.
Prin comparație, lotul Poieni–Aleşd a ajuns la 40,4%, față de 39% în august. Imaginile aeriene publicate de Asociația Pro Infrastructură arată că lucrările sunt încă puțin avansate în zona Bulz–Vadu Crișului.
Autorizația de construire, obținută după aproximativ doi ani
Una dintre cauzele întârzierilor a fost emiterea cu dificultate a autorizației de construire, obținută abia la 27 martie 2026. Documentul a fost blocat aproximativ doi ani din cauza neînțelegerilor dintre CFR și Apele Române privind nivelurile de inundare ale Crișului Repede.
Chiar și după obținerea autorizației, constructorul are de executat lucrări complexe de consolidare, într-o zonă dificilă din punct de vedere tehnic.
Potrivit Asociației Pro Infrastructură, întârzierile administrative ar fi dus la pierderea a aproximativ 200 de milioane de euro din finanțarea PNRR. Suma este o estimare a asociației și nu a fost confirmată independent.
Când ar putea reveni trenurile directe Cluj–Oradea
Contractul pentru modernizarea celor 52,74 de kilometri a fost semnat în noiembrie 2022 de asocierea FCC Construcción – Gulermak – CCN, pentru aproximativ 2,11 miliarde de lei fără TVA. Ordinul de începere a fost emis în ianuarie 2023, iar termenul contractual prevedea șase luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.
Proiectul urmărește modernizarea și electrificarea liniei, precum și creșterea vitezei trenurilor de călători până la 160 km/h.
Totuși, avansul de pe celelalte loturi nu este suficient pentru reluarea legăturii directe Cluj-Napoca–Oradea dacă tronsonul Poieni–Aleşd rămâne nefinalizat.
Asociația Pro Infrastructură estimează că trenurile ar putea reveni pe traseu în 2028. Documentele CFR din august indicau însă primul semestru din 2029 pentru finalizarea integrală a lotului. Circulația ar putea fi reluată și înainte de încheierea tuturor lucrărilor, dar acest lucru nu este garantat.
Cu un progres de 40,4%, lotul Poieni–Aleşd rămâne unul dintre principalele obstacole în modernizarea magistralei feroviare Cluj–Oradea.
Loturi calea ferată Cluj - Oradea:
Lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș
- Lungime: 30,41 kilometri;
- Constructor: Asocierea Railworks: Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
- Data începerii: 30.01.2023;
- Data finalizării: (etapa 1 – 31 august 2026 prin PNRR; etapa a 2-a prin PT – semestrul II din 2027);
- Valoare lucrări: 1,611 miliarde lei (fără TVA);
- Lucrări în derulare.
Lotul 2 Aghireș – Poieni
- Lungime: 36,530 kilometri;
- Constructor: Asocierea Railworks: Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
- Data începerii: 25.01.2023;
- Data finalizării: (etapa 1 – 31 august 2026 prin PNRR; etapa a 2-a prin PT – semestrul II din 2027);
- Valoare lucrări: 1,535 miliarde lei (fără TVA);
- Lucrări în derulare.
Lotul 3 Poieni – Aleșd
- Lungime: 52,74 kilometri;
- Constructor: Asocierea FCC Construccion – Gulermak;
- Data începerii: 16.01.2023;
- Data finalizării: (etapa 1 – 31 august 2026 prin PNRR; etapa a 2-a prin PT – semestrul I din 2029);
- Valoare lucrări: 2,117 miliarde lei (fără TVA);
- Lucrări în derulare.
Lotul 4 Aleșd – graniță Ungaria
- Lungime: 46,744 kilometri;
- Constructor: Asocierea Webuild SPA Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA;
- Data începerii: 23.01.2023;
- Data finalizării: (etapa 1 – 31 august 2026 prin PNRR; etapa a 2-a prin PT – semestrul II din 2028);
- Valoare lucrări: 2,416 miliarde lei (fără TVA);
- Lucrări în derulare.











