Banca Transilvania a revizuit estimarea privind evoluţia economiei României

Banca Transilvania a revizuit estimarea privind evoluţia economiei României
| Foto: mediafax.ro

Investiţiile productive se vor majora cu 5,2% în 2023, uşor sub nivelul din 2022, dar vor accelera la un plus de 7,6% în 2024, potrivit Ziarului Financiar.

Banca Transilvania a revizuit estimările privind evoluţia economiei şi prognozează o temperare a creşterii PIB la 4,6% în 2022 şi la 2,4% în 2023, faţă de 5,1% în 2021, ca urmare a impactului suprapunerii şocurilor din sfera ofertei şi a evenimentelor din Ucraina şi consecinţele acestora.

„Am actualizat prognozele pe termen scurt şi mediu pentru dinamica economiei naţionale prin luarea în considerare a celor mai recente evoluţii ale indicatorilor din sfera economiei reale şi din economia financiară (planurile mondial, european, regional şi intern), inclusiv a estimărilor provizorii (1) privind evoluţia PIB-ului şi componentelor din trimestrul III şi intervalul ianuarie – septembrie 2022”, a explicat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la BT.

Consumul privat (principala componentă a PIB-ului) ar putea decelera de la 7,1% în 2021 la 5,6% în 2022, respectiv 3,3% în 2023, dat fiind că nivelul ridicat al presiunilor inflaţioniste are impact nefavorabil pentru venitul real disponibil al populaţiei.

Pe de altă parte, în acest scenariu investiţiile productive (motorul economiei din perspectiva cererii agregate) ar putea accelera de la 2,9% în 2021 la 5,3% în 2022, urmat de 5,2% în 2023, pe fondul nivelul redus al costurilor reale de finanţare şi implementării programelor europene, a mai spus Andrei Rădulescu.

În prognoza Băncii Transilvania, ritmul anual al consumului public ar putea accelera de la 0,4% în 2021 la 2,7% în 2022, respectiv 3,3% în 2023.

De asemenea, analiştii băncii se aşteaptă la diminuarea creşterii exporturilor, de la 12,5% în 2021 la 9,7% în 2022, respectiv 9,2% în 2023. Pentru importurile totale (bunuri şi servicii) previziunile actualizate indică creştere cu dinamici anuale în decelerare de la 14,6% în 2021 la 11,4% în 2022, respectiv 10,4% în 2023.

„Pentru anul 2024 ne aşteptăm la o creştere a economiei naţionale cu un ritm în accelerare la 3,7%”.

Acest scenariu are la bază perspectivele de continuare a tendinţei de majorare pentru investiţiile productive, cu o rată anuală în ameliorare la 7,6%, cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB

În opinia lui Andrei Rădulescu, premisele pozitive pentru investiţiile productive sunt susţinute de implementarea programelor Uniunii Europene, dar şi de perspectivele de convergenţă a inflaţiei spre nivelul ţintă.

Consumul privat (principala componentă a PIB) ar putea accelera la 4,5% în 2024, evoluţie susţinută şi de ameliorarea climatului din sfera pieţei forţei de muncă – rata medie anuală a şomajului ar putea să scadă la 5,1% în 2024. Pentru consumul guvernamental, Banca Transilvania previzionează consolidarea dinamicii anuale la 3,3% în 2024.

În acelaşi timp, exporturile şi importurile totale (bunuri şi servici) ar putea accelera la 9,5%, respectiv 10,7% în 2024.

Comenteaza