Atenţie, şoferi! Noi denumiri pentru carburanţii de la pompă

Atenţie, şoferi! Noi denumiri pentru carburanţii de la pompă

Sistemul de etichetare al carburanţilor auto va fi modificat începând cu 12 octombrie. Măsura va fi aplicată în toate statele Uniunii Europene, dar şi în Turcia.

Începând de vineri, 12 octombrie, carburanţii auto vor avea noi denumiri. Astfel, benzina va primi simbolul E urmat de un număr, într-un cerc, la motorina simbolul B urmat de un număr într-un pătrat, iar carburanţii alternativi vor avea codul înscris într-un romb.

Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor, transmite Mediafax.

Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu.

Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.

Etichetele pentru motorină vor fi B7 (cu 7% biodiesel), B10 (cu 10% biodiesel, sortiment ce urmează a fi introdus la vânzare) şi XTL (o motorină sintetică, care urmează a apărea), într-un romb.

 
Carburanţii alternativi vor fi etichetaţi cu H2 (hidrogen), CNG (gaze naturale compresate), LPG (gaz petrolifer lichefiat) şi LNG (gaz natural lichefiat), într-un romb.

Măsura a fost prevăzută în directiva 2014/94/UE din 22 octombrie 2014, privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

Comenteaza