AVATAR la Luna

AVATAR la Luna
Veşti bune pentru locuitorii comunei Luna. 200 de persoane fără ocupaţie îşi vor putea găsi un loc de muncă prin proiectul de reinserţie profesională AVATAR.

Proiectul "Acţiuni cu valoare adăugată pentru ţară prin antreprenoriat şi recalificare", pe scurt AVATAR, urmăreşte să faciliteze reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor din mediul rural, prin organizarea unor burse de locuri de muncă.

Acesta se desfăşoară la nivelul întregii ţări, fiind realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în colaborare cu Sistemi Formativi Confindustria Umbria din Italia.

Programul AVATAR se va desfăşura la nivelul a cinci regiuni de implementare. Pe regiunea Nord-Vest, în urma unui proces de selecţie, comuna Luna, din judeţul Cluj, a ajuns să fie unul dintre partenerii acestuia, facilitând astfel reinserţia profesională a 200 de persoane din zonă.

Perioada de desfăşurare este de 18 luni, între aprilie 2014 şi septembrie 2015. Primele patru luni sunt dedicate unei perioade de identificare a persoanelor care ar putea beneficia de pe urma programului de reconversie profesională. La nivelul comunei, după acestă perioadă "urmează ca persoanele selectate să colaboreze cu doi consilieri regionali, iar în funcţie de evaluarea acestora, se vor organiza o serie de cursuri de reformare profesională", spun reprezentanţii primăriei Luna.

Încă nu s-au stabilit care vor fi cursurile organizate, acest lucru urmând să fie decis de CNIPMMR, însă se au în vedere cursuri de asistent gestiune, cursuri axate pe servicii (manichiură, pedichiură), dar şi cursuri de informatică sau de limbi străine.

De asemenea, se va realiza şi un curs de antreprenoriat dedicat atât celor ce vor să înceapă o afacere în mediul rural, cât şi celor care au deja pornită o astfel de iniţiativă. Cele mai bune idei prezentate de participanţii la curs urmează să primească finanţare.

Deşi proiectul se adresează în special locuitorilor din comuna Luna, dacă, în urma procesului de identificare nu se găsesc suficiente persoane, vor fi luate în calcul şi locuitorii localităţilor alăturate care nu au proiecte similare în desfăşurare (Cheţani, Călăraşi).

Pentru derularea proiectului AVATAR s-a alocat un buget de 6,4 milioane de lei, fiind cofinanţat prin Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Prin el, se vizează facilitarea găsirii unui loc de muncă a 1.000 de persoane din mediul rural, prin organizarea a cinci burse de locuri de muncă, în urma cărora se vor înfiinţa cel puţin 20 de noi firme. Regiunile de implementare a proiectului sunt București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Sud - Est şi Sud -Muntenia.

Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, precizează, într-un comunicat de presă, că „este vorba de 200 de persoane inactive, 300 de persoane în căutarea unui loc de muncă, 110 șomeri recenți și 90 de lungă durată, precum și de 300 de persoane ocupate în agricultura de subzistență".

Teodora DEMIAN

 

Comenteaza