Două echipe de robotică din România au luat aurul și argintul în SUA la Campionatul Mondial First Tech Challenge 2026
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Mai 2026, 10:18
- Educaţie
- Ascultă știrea
România scrie istorie în robotică, după ce două echipe de liceeni au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026, desfășurat la Houston, în Statele Unite.
România scrie istorie în robotică, după ce două echipe de liceeni au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge 2026, desfășurat la Houston, în Statele Unite.
Marea câștigătoare este echipa „Velocity” de la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, care a reușit să cucerească titlul mondial după un parcurs spectaculos, în care a învins unele dintre cele mai puternice echipe din lume.
„Mă simt foarte bine, tocmai am câştigat campionatul mondial, nu avem cuvinte. Nu ne-am aşteptat la asta, mai ales după ce am avut probleme tehnice ziua trecută, dar suntem foarte mândri că am putut reprezenta România şi chiar să câştigăm campionatul mondial pentru România”, a declarat căpitanul echipei, Filip Neaţu, citat de pagina de Facebook a Asociaţiei Părinţilor Elevilor Colegiului Naţional ‘Gheorghe Munteanu Murgoci’.
Campionatul mondial FIRST Tech Challenge este etapa finală a unui sistem competițional internațional în mai multe niveluri, în care echipele se califică succesiv din etape locale și regionale până la competiția globală organizată anual în Statele Unite, scrie Edupedu.
Pe lângă aurul obținut de brăileni, România a mai bifat o performanță de top: echipa Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău a devenit vicecampioană mondială, confirmând forța școlilor românești în competițiile de robotică. Elevii buzoieni au avut, de asemenea, rezultate remarcabile pe parcursul sezonului, inclusiv clasări pe primul loc și recorduri impresionante în etapele anterioare ale competiției.
Nicușor Dan: România e mândrǎ de voi!
Președintele Nicușor Dan i-a felicitat pentru rezultatele obținute în SUA pe elevii din lotul național de robotică, pe care spune că i-a cunoscut în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara.
„Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale acestei prestigioase competiții internaționale.
Pe o parte dintre aceștia i-am cunoscut în luna aprilie, când se aflau în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara și am fost impresionat de energia și creativitatea lor.
Echipa Velocity de la liceul “Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila a câștigat Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Echipa Heart of RoBots de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău a câștigat locul al doilea.
Echipa Quantum Robotics de la Liceul Internațional de Informatică din București a câștigat locul al treilea
Echipa AiCitizens de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani a câștigat locul al patrulea.
România e mândrǎ de voi!” - a transmis de Nicușor Dan pe Facebook.
Competiția FIRST Tech Challenge este una dintre cele mai prestigioase din lume în domeniul roboticii pentru liceeni, reunind anual cele mai bune echipe la nivel global.


