Umbra clasei politice se întinde peste comemorarea lui Eminescu: ”Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă...”

Trecut în plan secund de informaţiile politice, totuşi îl comemorăm pe Mihai Eminescu, poetul care a descris cu lux de amănunte tocmai realitatea politică ce i-a umbrit amintirea de anul acesta. 

Luni, 15 iunie, s-au împlinit 137 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu (1850-1889), reper al poeziei românești din secolul al XIX-lea, „expresia integrală a sufletului românesc” (Nicolae Iorga) și „poet național” (George Călinescu). Mai exact, în data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, Mihai Eminescu (39 de ani), internat de puțin timp în sanatoriul doctorului Șuțu, și-a dat ultima suflare. 

Dimineața, medicii au cons­tatat decesul și au dispus un fel de necropsie. I‑au scos creierul pe care l‑au trimis la Laboratorul Babeş pentru analize. Au lucrat grosolan, căci în sicriu capul poetului era înfășurat cu o bandă nea­gră care‑i acoperea și o bucată din cândva luminoasa‑i frunte. Parcă cu o nefirească grabă, Eminescu fu așezat în mormânt sâmbătă.

Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului, un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi, se observă că unii aveau în mâini umbrele. Augustin Z. N. Pop, în cartea Pe urmele lui Mihai Eminescu, spune că acea zi a fost ploioasă şi mohorâtă. Era, pesemne, manifestarea tristeții naturii, care a vărsat lacrimi. Totuși, rămâne o taină de ce slujba Pogribaniei s‑a oficiat spre seară, situație neobișnuită în tradiția noastră ortodoxă, scrie ziarullumina.ro. 

Presa vremii scria că o doamnă din Moldova, cel mai probabil Veronica Micle, îmbrăcată în negru, a așezat pe pieptul poetului un buchet de flori „nu mă uita”! Șapte coroane, din partea Academiei Române și a câtorva cotidiane, străjuiau sicriul, pe una din ele fiind scris: „din partea amicilor”. Sicriul era acoperit într-o pânză neagră și purta către căpătâi volumul de poezii îngrijit de Maiorescu. Slujba înmormântării a fost oficiată de un singur preot care, la final, nu a rostit obișnuitul necrolog. La finalul slujbei, corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei „Mai am un singur dor”.

După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Belu. Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii, a transmis Istoria pe răzătoare într-o postare pe Facebook.

În mod paradoxal, ceea descria poetul național în Scrisoarea III despre casa politică s-a întâmplat tocmai în ziua comemorării morții sale pe scena politică autohtonă, o veritabilă ”chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă” a pus o umbră neagră pe ziua de 15 iunie a anului 2026. 
”Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați atătat arama sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară.”