Control de rutină cu final neașteptat în Cluj: tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan. Ce alte nereguli au descoperit polițiștii
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 17:12
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Deva, a fost amendat cu peste 1.600 de lei și s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au oprit în trafic, în Huedin.
Testarea a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism, iar rezultatul a fost ulterior confirmat de unitatea medicală.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în 8 septembrie, în jurul orei 16:00, pe DN1 – E60, pe strada Piața Republicii din orașul Huedin.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr. În urma verificărilor, acesta a fost sancționat contravențional pentru aplicarea de folii pe geamurile laterale din față, pentru faptul că avea permisul de conducere deteriorat, precum și pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Pentru cele trei abateri, șoferul a primit amenzi în valoare totală de 1.621,875 de lei, în baza O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În timpul verificărilor, polițiștii l-au testat și cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive. Rezultatul a fost pozitiv, astfel că tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Ulterior, informațiile transmise de unitatea medicală au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organismul bărbatului.
În acest caz, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.











