Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck": „Spiridușul voinic"

Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck": „Spiridușul voinic"

Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Acesta este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic", adaptare originală după o idee de Mihnea Moisescu, în regia Andreei Bolovan, a cărui premieră este programată pentru duminică, 14 aprilie, de la orele 11 și 12.30. Sâmbătă, 13 aprilie, va avea loc spectacolul „Ciobănașul cu ochi de stele"/„A csillagszemű juhász", în regia și scenariul lui Szabó Attila.

Premiera spectacolului „Spiridușul voinic" marchează și debutul în regie al Andreei Bolovan, actor-păpușar la Teatrul „Puck". Totodată, ea semnează și scenariul producției. „Cred că ar trebui ca orice actor păpușar să aibă măcar o dată experiența de a regiza un spectacol. Am ales această poveste datorită faptului că include animale fantastice și spiriduși, personaje pe care le întâlnim destul de rar în spectacolele de teatru de păpuși de la noi din țară", precizează ea.

Astfel, este un titlu care li se poate adresa atât copiilor de la trei ani în sus, cât și părinților și adulților care iubesc teatrul de păpuși în general. E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.

„Tema spectacolului se concentrează pe ideea că poți să fii voinic, chiar dacă ești mic. Sunt sigură că cei mici se vor identifica cu spiridușul Cic, personajul principal, jucat de actorul-păpușar Iulian Lungu. El parcurge un drum inițiatic, de maturizare, în care înțelege ce înseamnă responsabilitatea, prietenia, curajul și perseverența în a-ți urma scopul și a avea încredere în tine. Mi se pare o temă inspirată atât pentru cei mici, care descoperă viața încă din copilărie, dar și pentru cei mari. Ne putem lovi în viață de multe obstacole, dar aflăm de aici că este important să mergem până la capăt și să nu ne lăsăm dezamăgiți, să nu ne abandonăm visele și proiectele și nici idealurile", subliniază Andreea Bolovan.   

Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Ștefan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația. Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design. Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11, este programată o reprezentație a spectacolului  „Ciobănașul cu ochi de stele"/„A csillagszemű juhász", după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila.

A fost odată un rege care dădea porunci destul de nechibzuite. Tot atunci trăia și un ciobănaș care pur și simplu nu îndeplinea aceste porunci. Iar în momente de acest gen, situația trebuie confruntată. Dar oare cum o putem confrunta? Putem privi în ochii celui care tocmai deoache fără să amețim? Se pot oare stinge acei ochi, se pot întuneca acei ochi de stele? Nu-i poate stinge nici stupiditatea, nu-i poate închide teama, nu clipesc în fața ursului, nici a aricilor uriași, a coaselor ascuțite. Doar privirea fetei craiului îi umbrește, cât pentru o clipă, dar numai și numai pentru ca după aceea să se uite unul la altul cu o privire și mai curată. Lumea e bună câtă vreme căile vieții sunt ghidate de astfel de ochi de stele.

Regia și scenariul sunt semnate de Szabó Attila, muzica de Csernák Zoltán Samu, iar păpușile, costumele și decorul de Miareczky Edit. Asistent de regie: Réka László. Asistent scenografie: Urbán Nikolett. Coregrafie: Fosztó András. Distribuție: Domokos Szabolcs, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Bondár Tibor și Kötő Áron. Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul se joacă în limba maghiară.

 

Comenteaza