Doctor Honoris Causa al UBB Cluj, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură

Doctor Honoris Causa al UBB Cluj, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură

Scriitorul László Krasznahorkai, Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură 2025, potrivit anunțului făcut joi, 9 octombrie, de Academia Regală Suedeză de Științe.

Premiul i-a fost acordat „pentru opera sa impresionantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei” („for his compelling and visionary oeuvre that, in the midst of apocalyptic terror, reaffirms the power of art”).

László Krasznahorkai este unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani de limbă maghiară, cunoscut pentru romanele sale dense și filozofice, precum Satantango, Melancolia rezistenței sau Războiul și războiul. De-a lungul carierei, a fost recompensat cu numeroase premii internaționale, între care Premiul Kossuth, Premiul József Attila și Man Booker International Prize.

Pe 26 martie 2019, scriitorul a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, la propunerea Facultății de Litere, devenind membru al comunității academice clujene.

„Îl felicităm, în numele întregii comunități UBB, pe domnul László Krasznahorkai! Distincția reprezintă nu doar o recunoaștere a realizărilor sale de excepție, ci și o onoare pentru universitatea noastră, din care face parte în calitate de Doctor Honoris Causa”, a transmis rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.

Comenteaza