România nu va avea în acest an probleme majore legate de asigurarea necesarului de alimente, având stocuri mari de cereale, iar pe piaţă vor fi disponibile produse suficiente şi la preţuri bune, în pofida secetei, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Premierul Victor Ponta a declarat că nu se simte "amenințat sau intimidat" în problema listelor electorale şi că face față activităţii zilnice de la Guvern, cu o colaborare foarte bună cu președintele interimar, Crin Antonescu, răspunzând astfel la afirmaţiile de ieri ale lui Crin Antonescu.
Guvernul va introduce cel mai târziu la începutul anului viitor sistemul de achitare a TVA la momentul încasării facturii pentru firmele cu cifră de afaceri de maximum 500.000 euro, dacă plăţile sunt efectuate prin bancă, termenul fiind încă discutat cu FMI, a declarat premierul Victor Ponta.
Tehncienii lotului feminin de gimnastică Octavian Bellu şi Mariana Bitang au declarat, într-o conferinţă de presă, că îşi încheie contractul cu FRG după Jocurile Olimpice de la Londra, dar au precizat că nu au decis deocamdată ce vor face în viitor.
Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, a venit la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul în care şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu, este cercetat pentru abuz în serviciu.
Bărbatul care a fost prins cu un paşaport fals în Republica Dominicană nu este Codruţ Marta, potrivit comunicării oficiale transmise anchetatorilor români, după ce s-au făcut comparaţiile specifice în astfel de cazuri, a informat Poliţia Română.
Rata şomajului în luna iulie a fost de 4,77%, fiind înregistraţi 429.043 de şomeri, cu 24.929 mai mulţi decât în iunie, cea mai mare creştere a numărului de şomeri fiind înregistrată în rândul tinerilor sub 25 de ani, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională către Guvern, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse juridiciare.
Ion Iliescu a declarat, astăzi, pentru Mediafax, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui interimar Crin Antonescu, potrivit cărora Guvernul a dat dovadă de timiditate şi ezitare în chestiunea listelor pentru referendum, că Executivul nu a vrut să interfereze, manifestând seninătate şi echilibru.