Europa se confruntă cu 10 ani de stagnare economică, în timp ce Statele Unite au de înfruntat formarea unei clase de săraci, care depinde de ajutoare de stat, apreciază directorul general al producătorului de bunuri de consum Unilever, Paul Polman.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că cea mai probabilă propunere a USL în ceea ce priveşte noua structură guvernamentală va fi ca Ministerul Finanţelor să se împartă în două portofolii, după modelul francez, iar Ministerul Economiei în alte trei ministere.
Circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii pe şase drumuri naţionale din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara şi Vâlcea, iar pe DN 2A, în Ialomiţa, traficul este blocat din cauza unui autotren care a derapat şi a blocat ambele sensuri, informează CNADNR.
În 1983, a încetat din viaţă Amza Pellea, actor de teatru şi film. A fost interpretul lui Nea Mărin, dar şi al lui Decebal şi Mihai Viteazul. A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu.
CFR Călători informează că, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic, trenurile de pasageri pot avea întârzieri în cursul dimineţii de miercuri, circulaţia feroviară desfăşurându-se în condiţii de iarnă.
USL a obţinut 395 de mandate, ARD - 80, PPDD - 68, UDMR - 27, iar minorităţile naţionale -18, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare, comunicate de BEC.
Liderul grupului S&D din PE, Hannes Swoboda, a declarat marţi la Bruxelles că preşedintele Băsescu încă "ezită şi rezistă" privind nominalizarea premierului, însă în toate ţările democratice regula e ca şeful statului să respecte rezultatul alegerilor şi să îl desemneze pe cel susţinut de majoritate
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că liberalii au obţinut în urma alegerilor parlamentare 150 de mandate, fiind cel mai bun scor al PNL din 1937, şi a devenit principalul partid de dreapta din România, aşa cum s-a angajat la Congresul din 2010, dominând Transilvania, fost fief PDL.
Rezultatele din următoarele luni ale viitorului guvern vor servi drept indicii privind priorităţile noii puteri şi capacităţii sale de a le implementa, acestea fiind principalele chestiuni de urmărit din perspectiva calificativului de ţară, potrivit agenţiei de rating Moody's.