Becali: Un neam nu poate fi ţinut în loc de trei cuvinte din Constituţie, "pe o foaie, acolo"

Becali: Un neam nu poate fi ţinut în loc de trei cuvinte din Constituţie,
Europarlamentarul Geroge Becali a susţinut duminică, după ce şi-a exercitat votul, că o ţară nu poate fi ţinută în loc de "trei cuvinte" scrise pe "o foaie acolo", în Constituţie, iar Legea fundamentală trebuie interpretată "în spiritul ei, nu în litera, că în litera... o scrii sau nu o scrii".

Întrebat cum vede ideea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul în care acesta nu-l va desemna ca premier pe Victor Ponta dacă USL obţine majoritatea parlamentarilor, Becali a răspuns: "Nu trei cuvinte sau o frază scrisă pe o hârtie care se numeşte Constituţie poate ţine un neam în loc. Nu poate două fraze dintr-o hârtie care este într-o Constituţie, pe o foaie acolo, articolul cutare, numai că e scris câteva cuvinte poate ţine sau poate da înapoi o ţară şi un neam, pentru că democraţie înseamnă puterea poporului".

El a continuat susţinând că, de fapt, duminică nu se votează pentru parlamentari, ci pentru Guvern.

"Dacă oamenii votează astăzi, ei nu votează cum spunea domnul preşedinte «Sunt alegeri parlamentare». Nu tată, astăzi nu sunt alegeri parlamentare, astăzi oamenii ies la vot ca să schimbe puterea, ies la vot pentru că vor un alt administrator, un alt cârmuitor pentru ţara românească. Pe ei îi interesează Guvernul, şi nu Parlamentul, nu-i interesează pe ei cine sunt deputaţi şi ce legi fac, pe ei îi interesează cine e Guvernul şi ce le administrează ţara ca să le meargă mai bine, şi noi ştim lucrul ăsta. Trebuie să interpretăm Constituţia în spiritul ei, nu în litera, că în litera... o scrii sau nu o scrii", a mai afirmat europarlamentarul.

De asemenea, el l-a criticat pe şeful statului pentru faptul că nu a renunţat la mandatul de preşedinte.

"Nimeni niciodată nu a crezut că va exista vreodată un om atât de obraznic în România încât să spună «Mai am doi ani de mandat şi mă joc cu voi, că v-am băgat dracu' în casă şi acum mai staţi cu dracu' în casă încă doi ani şi face ce vrea cu voi. Să nu creadă el, sau domnia sa, vreodată că o să ţină o ţară şi un popor în loc, niciodată»", a mai comentat Becali.

Vezi aici toate ştirile despre alegerile de astăzi

Comenteaza