Prima întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindrom Down a fost lansată, vineri, la Cluj-Napoca.
Un bărbat care a sunat anul trecut la Telefonul Verde Antisuicid şi care intenţiona să îşi ia viaţa a vorbit peste opt ore cu un voluntar, iar la final a fost convins să renunţe la gestul extrem.
Peste 100 salvatori au intervenit, sâmbătă dimineaţă, în cazul accidentului în lanţ produs pe Autostrada 2, în care au fost implicate 29 maşini, dintre care două microbuze care transportau persoane şi un camion, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Un accident în lanţ s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în dreptul kilometrului 67 al Autostrăzii 2 Bucureşti - Constanţa, trei persoane decedând, alte 36 de persoane fiind rănite, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a activat planul roşu de intervenţie, potrivit ISU Călăraşi.
Declaraţia premierului a fost făcută vineri la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă.
Reţeaua teroristă Al-Qaida pregăteşte comiterea unor atentate în statele americane New York, Texas şi Virginia cu ocazia scrutinului prezidenţial şi parlamentar din Statele Unite, avertizează oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane citaţi de CBS News.
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Timişoara că statul ar trebui să acorde o zi liberă pentru studenţi în data de 12 decembrie, la o zi după alegerile parlamentare, dar şi gratuitate la transport în acea perioadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În România doar 5% din companii asigură angajaţilor un abonament la un centru sportiv, în contextul în care 61% din populaţie nu practică sport, iar 18% face mişcare foarte rar, potrivit unui studiu al companiei Benefit Seven.
Aproape 50% din investitorii străini consideră povara fiscală ca fiind necompetitivă, în timp ce doar 38% o consideră competitivă, pe fondul reducerii de taxe, arată un sondaj al Consiliul Investitorilor Străini (FIC).