UBB va organiza, în perioada 4-13 septembrie, sesiunea de toamnă a admiterii, când va scoate la concurs sute de locuri finanțate din buget la nivel licență și alte sute de locuri la nivel de master, alături de numeroase locuri la taxă.
România se clasează pe podiumul celor mai ieftine apartamente din Europa, însă Cluj-Napoca rămâne orașul cu cele mai scumpe imobiliare din țară.
Elevii lui Dan Petrescu vor fi premiați doar în cazul în care trec și de play-off-ul competiției continentale.
Începând cu anul școlar 2024-2025, pentru elevii din clasele a III-a Primăria Municipiului Cluj-Napoca acordă câte 500 lei/elev pentru a participa la activități sportive.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, joi, referitor la cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Pantelimon”, că cei vinovaţi trebuie „să plătească”, însă nu trebuie blamat „în bloc” corpul medical.
Jurnaliștii BBC au venit în România special pentru a străbate cel puțin o parte din drumul care a primit premiul Europa Nostra, Via Transilvanica.
Într-o singură lună de vară, toate chiriile din Cluj-Napoca s-au scumpit, iar față de anul trecut prețurile au crescut cu până la 14%.
Posturile vacante/rezervate au fost reactualizate miercuri seara, de Ministerul Educației.
Căpitanul echipei naționale a Finlandei ajunge la Cluj-Napoca din cea mai puternică ligă de pe continent, cea spaniolă.