Salariul mediu det din Cluj a ajuns la peste 6.000 de lei în august 2024, în scădere față de luna iulie și în creștere comparativ cu perioada similară din 2023.
Prorectorul UMF Cluj, prof. univ. dr. Nicolae Crișan, medic primar urolog, a fost premiat la cel de-al 97-lea Congres al Societății Italiene de Urologie, care a avut loc la Bari.
România este reprezentată de trei sportive în Top 100 al ierarhiei mondiale.
Martin Garrix, artistul care a urcat în acest an pe scena principală a festivalului UNTOLD de Cluj, a fost declarat DJ-ul numărul 1 al lumii de către revista britanică DJ Mag.
Rapperul Wiz Khalifa a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, după ce a fumat o ţigară cu marijuana pe scenă, în timpul concertului pe care l-a susținut astă vară în Costineşti.
Două companii din grupul Arobs au fost selectate pentru a realiza un sistem integrat de control pentru sateliți, în scopul îndepărtării deșeurilor spațiale și reparațiilor în orbită.
Patronul formației din Gruia a intervenit în urma conflictului dintre antrenor și atacant.
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat în luna octombrie autorizarea a zece noi medicamente pentru punere pe piața Uniunii Europene.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a făcut o vizită în Statele Unite ale Americii pentru a promova destinații din România, inclusiv din județul Cluj.