Ce jachete au primit alegătorii moldoveni la secţiile de votare din Moscova
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Oct 2024, 07:17
- Politica
- Ascultă știrea

Jachete cu inscripția „Rusia-Moldova” au fost împărțite mai multor moldoveni chiar la unele secții de votare din Moscova.
Cetățenii Republicii Moldova au fost chemaţi la urne duminică pentru două voturi importante: primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, 11 candidați fiind înscriși în cursa pentru președinția Moldovei, și referendumul de schimbare a constituției, în vederea aderării la Uniunea Europeană.
La secţiile de votare din Rusia, au fost oferite drept recompense alegătorilor jachete cu inscripţia „Rusia-Moldova” şi invitaţii la o cafenea, relatează agora.md și news.ro, citate de digi24.ro.
Duminică, la cele două secţii de votare deschise în Moscova, Promo-LEX a depistat tentative şi situaţii de recompense materiale sau financiare oferite alegătorilor în perimetrul de 100 de metri al secţiei de votare pentru a determina votul alegătorilor.
Mai exact, un grup de tineri a oferit alegătorilor jachete cu inscripţia „Rusia-Moldova” și câte o ceașcă de cafea. Tot la Moscova, la intrara la cele două secții s-au format cozi uriașe, încă de la primele ore ale dimineții.
MAE de la Chișinău a transmis ulterior că „a anticipat posibilitatea producerii aglomerației, ca rezultat al încercărilor de organizare a transportării ilegale a alegătorilor la secțiile de vot”.