Partidul Maiei Sandu (PAS), victorie categorică, la alegerile parlamentare din Republica Moldova
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:00
- Politica
- Ascultă știrea

Moldovenii au votat, duminică, componența noului Parlament în alegerile parlamentare 2025, iar miza a fot una uriașă în ce privește direcția românilor de peste Prut: spre Rusia sau spre Uniunea Europeană.
Aproape 3,3 milioane de cetățeni au drept de vot. În Republica Moldova, urnele s-au deschis la ora 07:00 și s-au închis la ora 21:00. La alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au înscris 15 partide, patru blocuri electorale și patru candidați independenți. PAS, Partidul Maiei Sandu, a primit duminică un nou mandat pentru a duce Republica Moldova în Uniunea Europeană până în 2030, fără a fi nevoit să facă o coaliție cu alte partide, în care nu are încredere.
La 28 septembrie 2025 în Republica Moldova au avut loc alegerile parlamentare ordinare pentru desemnarea celor 101 deputați în Parlamentul de legislatura a XII-a, unicul organ legislativ și reprezentativ suprem al poporului. Scrutinul s-a desfășurat în baza unui sistem proporțional, într-o singură circumscripție electorală națională, într-un singur tur.
Doar concurenții electorali care au depășit pragul – 5% pentru partide politice, 7% pentru blocuri electorale și 2% pentru candidații independenți – sunt eligibili pentru a accede în Legislativ. Potrivit datelor preliminare, prezența la vot a constituit 52,1%, ceea ce înseamnă că alegerile pot fi considerate valabile, transmite alegeri.md.
Potrivit rezultatelor preliminare, cinci formațiuni politice au trecut pragul electoral și ar putea accede în viitorul Parlament al Republicii Moldova: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul “Democrația Acasă” (PPDA), Blocul electoral patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei (BEP), Blocul electoral “Alternativa” (BeA) și Partidul Nostru (PN). PAS a acumulat 49,66% din voturi și 54 de mandate, suficiente pentru o majoritate parlamentară.