Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a testat serviciile celor 41 de Case de Pensii şi a sunat pentru a vedea modul de interacţiune al funcţionarilor, rezultatul fiind că doar 12 angajaţi ai acestei instituţii, la nivel naţional, au răspuns.
Şase luni de la memorabilul EURO U21. Cum au evoluat tinerii fotbalişti: doar şase jucători au schimbat echipa, trei venind în Liga 1.
Rareş Bogdan, a anunţat, luni, că PNL poartă negocieri cu partidele parlamentare pentru declanşarea alegerilor anticipate, fiind nevoie de încă 24 de voturi pentru a susţine un astfel de demers. Europarlamentarul a afirmat că anticipatele vo
Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a anunţat, luni, că a fost semnat contractul de finanţare a Spitalului regional Iaşi, în valoare de circa 500 milioane euro.
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în Vâlcea, că proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi va fi dezbătut, din nou, în Parlament, după 1 februarie. Potrivit acestuia, proiectul ar putea trece în Came
Premierul Ludovic Orban a declarat, dumicică, în timpul unei vizite în judeţul Vâlcea, că este nevoie de alegeri anticipate pentru că „este foarte dificil, cu actualul Parlament, să se adopte legi care să fie legile aşteptat
34 de oameni au murit şi 25 au fost grav răniţi în accidente produse în doar cinci zile. Poliţiştii au reţinut aproape 500 de permise de conducere şi au dat amenzi de peste 2,3 milioane de lei.
În acest an au avut loc o serie de mişcări de trupe în rândul aleşilor. Mulţi parlamentari au schimbat grupurile din care făceau parte, în urma unor demisii sau excluderi din partide, precum şi a moţiunii de cenzură care a
Cei 7 bărbaţi acuzaţi că au lovit-o pe femeia jandarm la protestul din 10 august 2018 au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.