Aproape o sută de accidente rutiere, din care 17 s-au soldat cu rănirea unor persoane, s-au produs, vineri, din cauza poleiului, pe raza a opt judeţe şi în Capitală, între orele 5.00 şi 12.00, a informat şefului Direcţiei Poliţiei Rutiere, chestorul Lucian Diniţă.
Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri, că de la sfârşitul lunii ianuarie, întreprinzătorii vor primi banii pentru proiectele implementate din fonduri UE prin programul POSCCE, plăţi de peste 500 de milioane de lei având întârzieri de peste un an.
Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru.
Daniel Morar, prim-procuror general interimar, a declarat că toată "gălăgia" alegerilor privind conducerea Consiliului Superior al Magistraturii este pornită de la anumite nemulţumiri şi frustrări ale unor judecători care au pierdut alegerile, iar funcţia de şef CSM a fost câştigată de un procuror.
Semestrul al II-lea începe luni şi se încheie în 21 iunie pentru majoritatea elevilor, cu excepţia celor din clasele terminale, în tot acest interval fiind programate o vacanţă de primăvară, o săptămână cu activităţi extraşcolare, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat.
Preţul mediu al garsonierelor executate silit este de circa 7.000 de euro, în timp ce la un apartament cu două camere media ajunge la 20.000 de euro, însă nivelul minim înregistrat în prezent pe piaţă este de 2.325 de euro pentru o cameră.
Administraţia Prezidenţială, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Suprem al Magistraturii au solicitat majorări ale bugetelor, însă doar Parlamentul poate decide asupra reducerii acestora, nu Guvernul, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, joi seară, că proiectul timbrului de mediu va fi prezentat în Guvern, cel mai probabil, săptămâna viitoare, iar apoi va urma o dezbatere publică legată de această taxă care ar urma să o înlocuiască pe cea de primă înmatriculare auto.
Proprietarii de vehicule înmatriculate înainte de anul 2007 ar putea fi scutiţi de la plata taxei de primă vânzare auto, suspendată pe parcursul anului trecut, dar reintrată în vigoare începând cu acest an, premierul Victor Ponta afirmând că taxarea acestui tip de maşini reprezintă "o aberaţie".