Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, este sigur că CFR Cluj nu va pierde partida cu Internazionale de la Milano şi că Steaua va juca finala Ligii Europa dacă reuşeşte să o elimine pe Ajax Amsterdam în şaisprezecimi.
Un magistrat de la Parchetul din Charleroi a afirmat, în timpul unei audieri, că banii proveniţi din furtul de cabluri din reţeau feroviară belgiană servesc la construirea unor palate în România, relatează marţi site-ul de ştiri belgian Lavenir.net.
Liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, marţi, că parlamentarii vor beneficia de 4.000 de lei pentru cheltuielile de cazare, obţinuţi în baza unei declaraţii pe propria răspundere că nu deţin locuinţe în Capitală, urmând ca fiecare dintre aceştia să opteze pentru forma de cazare.
Nouă judeţe din sudul ţării şi autostrăzile A1, A2 şi A3 se află marţi după-amiază, până la ora 18.00, sub cod galben de ceaţă, în timp ce pentru judeţele Sibiu şi Caraş-Severin au fost emise avertizări de vânt puternic, valabile până la 17.00, respectiv 20.00, potrivit ANM.
Procurorul Dumitru Cismaru, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a fost pus sub urmărire penală, pentru că a condus un aututorism sub influenţa alcoolului, producând un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
Aproximativ 60.000 de volume de Mihai Eminescu se vând în fiecare an în România şi aduc încasări de circa 130.000 euro, iar dacă ar fi trăit în aceşti ani poetul, deşi este cel mai bine vândut autor român din toate timpurile, ar fi primit din ceea ce se publică sub numele său 800 de euro pe lună.
Mai mulţi membri ai Comisiei pentru cultură a Senatului s-au pronunţat, marţi, pentru adoptarea de măsuri legislative pentru sprijinirea presei scrise, pentru modificarea Legii audiovizualului, unii susţinând necesitatea sprijinirii industriei cinematografice sau amendarea Legii publicităţii.
Ordonanţa prin care educatorii şi învăţătorii sunt obligaţi să urmeze studii superioare va trebui modificată în Parlament, pentru că a creat deja o tensiune în sistem, a declarat, marţi, preşedintele FSLI, Simion Hancescu, precizând că sunt vizaţi între 22.000 şi 25.000 de dascăli.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013 şi nu constituie o discuţie cu FMI în luna ianuarie, arătând că prin această măsură se urmăreşte reducerea evaziunii fiscale.