Romi din România şi Bulgaria intenţionează să invadeze masiv Marea Britanie după eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii, în 2014, susţine ziarul britanic The Sun, care descrie, în cadrul unui reportaj, condiţiile mizere în care trăiesc familiile nomade în apropierea gropii de gunoi din Cluj.
Trei persoane au jefuit, vineri seară, o sucursală a BRD din Piteşti, după ce unul dintre atacatori a ameninţat-o pe casiera băncii cu un pistol, la ora transmiterii acestei ştiri poliţiştii audiindu-i pe angajaţii unităţii bancare.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, propune ca reprezentanţii firmelor colectoare de fier vechi care achiziţionează componente din reţeaua de cale ferată sau nu anunţă autorităţile atunci când primesc asemenea oferte de achiziţie să răspundă penal.
Directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Guy Ryder, i-a transmis premierului Victor Ponta, într-o scrisoare, că reformele impuse legislaţiei muncii nu numai că nu au dus la flexibilizarea pieţei muncii, dar s-a ajuns la o reducere semnificativă a protecţiei salariaţilor.
Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, afirmă că demisia lui Horea Uioreanu din funcţia deţinută în Biroul Permanent Teritorial al PNL Cluj este "un gest politic" şi că nu crede că va afecta imaginea filialei judeţene.
Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a declarat, vineri, la Galaţi, că protestele angajaţilor de la Poşta Română "nu au niciun obiectiv" şi reprezintă "o manipulare" făcută de "câţiva şmecheri de acolo, care şi-au văzut dărâmate interesele lor private".
PDL a depus, vineri, la Curtea Constituţională sesizarea privind adoptarea bugetului pe 2013, a precizat vicepreşedintele PDL, Adreea Paul, arătând că actul se bazează pe trei aspecte de încălcare procedurală şi pe un argument de fond.
Autorităţile judeţene din Békés (Ungaria) au arborat steagul secuiesc, iar preşedintele instituţiei, Farkas Zoltán, îi îndeamnă pe toţi primarii din judeţ să arboreze steagul secuiesc pe clădirile administraţiilor locale, un apel similar fiind lansat şi de primarul localităţii Bonyhád.
PDL va contesta Legea bugetului pe 2013 la Curtea Constituţională, cel mai probabil vineri, din cauza abuzului majorităţii parlamentare în procedura dezbaterii şi votării bugetului, a declarat, pentru MEDIAFAX, Raluca Turcan, vicepreşedinte al formaţiunii democrat-liberale.